ImportantSanatate

Bolnavii internați la Secția Infecțioase din municipiul Botoșani sunt în pericol în orice moment

Cadrele medicale de la Secția Infecțioase din municipiul Botoșani mai au o grijă în plus, pe lângă îngrijirea atentă a bolnavilor. Aparatele de oxigen care asigură vindecarea bolnavilor suprasolicită prizele din saloanele unității spitalicești. Potrivit surselor oficiale din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, s-au făcut toate eforturile pentru găsirea unei firme care să gstioneze această problemă. Majoritatea au declinat posibilitatea unei colaborări de teama infecției. Instalația electrică este subdimensionată și abia face față necesarului secției. Managerul DSP, medicul Monica Adăscăliței, a precizat că s-a ivit o soluție. O firmă este gata să intervină pentru a modifica instalația electrică astfel încât pericolul să nu mai planeze asupra bolnavilor care au nevoie de o sursă de oxigen. „Cei de la Spitalul Județean au discutat, într-adevăr, probabil oamenilor le este frică. Reprezentanții firmelor sunt deschiși să ajute, dar trebuie să aibă de partea lor și angajații. S-a găsit până la urmă, s-a explicat că nu există niciun risc de infectare în spital, fiind luate toate măsurile, acordându-se toate echipamentele necesare”, a spus doctorul Monica Adăscăliței. Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor a precizat la rândul său că modificarea instalației se poate face pe etape pentru a nu închide spitalul. „Singura problemă a fost și este în continuare firma care își asumă riscul de a trimite oamenii într-un spital care este COVID”, a spus prefectul județului Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page