Local

Bilanţul activităţilor desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi în anul 2020

În perioada analizată, personalul  Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a depus eforturi pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de legislaţia naţională în vigoare, atât în ceea ce priveşte optimizarea supravegherii şi controlului la frontieră, cât şi combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere.

REALIZĂRI ÎN DOMENIUL PROPRIU DE COMPETENȚĂ:

Valori de trafic

În anul 2020, prin punctele de trecere a frontierei din zona de competenţă a I.T.P.F. Iaşi au tranzitat frontiera aproximativ 3.200.000 de persoane, cetăţeni UE si non-UE, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe sensul de intrare, precum şi  1.145.000 de  mijloace de transport.

În scopul asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă şi în punctele de trecere a frontierei, precum şi al fluidizării traficului de călători şi marfă, conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Iaşi a dispus următoarele măsuri:

  • asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
  • derularea unui control operativ şi civilizat, sens în care s-au dispus măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, după caz;
  • promovarea şi asigurarea climatului de ordine şi disciplină, aplicarea consecventă a normelor deontologice specifice instituţiei, în scopul respectării drepturilor şi libertăţilor legale ale cetăţenilor, pentru prevenirea oricăror acte de abuz sau corupţie;
  • menţinerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicaţii şi informatică, pregătirea personalului din subordine în vederea asigurării intervenţiei rapide în zona de competenţă, pentru rezolvarea situaţiilor deosebite şi fluidizarea fluxului la nivelul structurilor subordonate. 

Fapte ilegale constatate la frontieră

În perioada analizată  au fost înregistrate aproximativ 1.100 de evenimente, fiind implicate 1140 de persoane. Totodată, poliţiştii de frontieră ieşeni au constatat 1.566 de infracțiuni și au aplicat 2.479 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de peste 1.123.000 de lei.

Combaterea migraţiei ilegale

În anul 2020, au fost înregistrate 26 de cazuri în domeniul migraţiei ilegale, fiind depistate în total 53 de persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera. În toate cazurile s-au întocmit lucrări penale, respectiv s-a colaborat cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, în vederea punerii în aplicare a Acordurilor de readmisie.

Pentru frontiera cu Ucraina, în ceea ce priveşte modul de operare a reieşit că migranţii au încercat să treacă ilegal frontiera de stat pe jos, având în vedere specificul graniței dintre Ucraina și România (zonă împădurită, fără puncte de trecere deschise traficului internațional).

Pentru frontiera cu Republica Moldova, cazurile de trecere ilegală cu implicarea migranţilor regionali sunt la un nivel scăzut. Aplicarea de către România a Deciziei Consiliului Europei nr. 934 din 2019 privind Sistemul de Informaţii Schengen poate determina unele persoane vizate de măsuri să intre ilegal în România.

Activităţile comune organizate cu autorităţile Republicii Moldova s-au dovedit eficiente şi au determinat identificarea tuturor persoanelor implicate în acest gen de activităţi infracţionale.

Contrabanda și infracțiunile conexe

În anul 2020, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au constatat 225 de infracțiuni de contrabandă şi au reţinut în vederea confiscării peste 374.000 de pachete ţigări de contrabandă, în valoare de peste 4,8 milioane de lei.

Traficul cu ţigări de contrabandă continuă să reprezinte una dintre principalele manifestări ale infracţionalităţii la frontiera cu Republica Moldova şi Ucraina. Ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, cât şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.

Tendinţa de introducere în România, în mod ilegal, de ţigări şi produse din tutun se manifestă relativ uniform pe toată zona de competenţă, atât la frontiera verde, cât şi prin punctele de trecere a frontierei de stat.

Modul de operare şi tipologiile infracţionale manifestate ca fenomen al contrabandei/evaziunii fiscale îl constituie:

  • introducerea în ţară a ţigărilor disimulate în mijloacele de transport în locuri special amenajate;
  • introducerea în ţară de ţigări prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal;
  • comercializarea ilegală a ţigărilor nemarcate sau marcate cu timbre false.

În punctele de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi acţionează pentru combaterea fenomenului infracţional transfrontalier împreună cu lucrători vamali ai Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În punctele de trecere a frontierei, tendinţa este de a introduce ţigările în România, disimulat, ascunse în interiorul altor produse permise la intrare sau pentru care există documentele necesare, urmând a fi distribuite şi comercializate în oraşele limitrofe frontierei de stat sau în diferite zone din ţară.

În toate situaţiile când sunt descoperite spaţii special amenajate în care sunt ascunse ţigarete cu scopul de a fi introduse in ţară, mijloacele de transport folosite sunt confiscate, indiferent de cantitate.

La frontiera verde există în preocuparea unor grupuri infracţionale colectarea din zona de frontieră şi ulterior scoaterea acestora din zona de competenţă a poliţiei de frontieră, fiind transportate în centre urbane aglomerate pentru comercializarea ilicită a acestora. Astfel, acest fenomen este prezent în zona de competenţă manifestându-se transfrontalier, cantităţile de ţigări de contrabandă fiind introduse, de regulă, prin trecerea ilegală a frontierei de stat, respectiv prin traversarea râului Prut cu barca, pe timp de noapte, de către cetăţeni ai R. Moldova. Ulterior, acestea sunt preluate de către cetăţeni români care îşi justifică prezenţa în zonă prin locul de domiciliu sau prin desfăşurarea unor activităţi diverse (pescuit, munci agricole), fiind transportate în diverse locaţii aflate în zona de frontieră.

Pentru prevenirea şi combaterea contrabandei şi a traficului ilicit cu ţigări poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi vor continua să întreprindă, atât independent cât şi împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în zona de competenţă (intensificarea acţiunilor informativ-operative, cercetarea calificată a cazurilor înregistrate, fără a se limita doar la captura propriu-zisă, implicarea mai activă a tuturor factorilor responsabili, monitorizarea continuă de către factorii de conducere a tuturor aspectelor ce au legătură cu fenomenul contrabandei) în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în contrabanda cu ţigări, precum şi reţinerii în vederea confiscării ţigaretelor.

Traficul ilegal cu auto furate

În anul 2020, în urma acţiunilor desfăşurate în punctele de frontieră şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră ieşeni au descoperit 43 de autovehicule (30 în punctele de trecere a frontierei  şi 13 pe comunicaţii), care figurau ca fiind căutate de autorităţi sau declarate furate în străinătate. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite în P.T.F. Albiţa (20).

Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor semnalate ca fiind căutate de autorități sau reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul punctelor şi centrelor de contact.

În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi în traficul cu maşini furate au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

 

Fals și uz de fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi se confruntă, aproape zilnic, cu persoane participante la traficul transfrontalier care le testează pregătirea pe linia fraudei documentare. Frauda documentară a înregistrat o uşoară modificare în evoluţie, manifestată pe sensul de intrare în ţară fiind înregistrate mai multe cazuri de folosire a unor documente false, în speţă permise de şedere ( Turcia şi Cehia), certificate de competenţă profesională pentru a obţine posibilitatea de a intra sau tranzita teritoriul României.

În anul 2020, poliţiştii de frontieră au constatat 274 de infracţiuni de fals şi uz de fals şi au descoperit în punctele de trecere 196 de documente false ori falsificate (cărţi de identitate,  paşapoarte, permise de conducere, certificate de înmatriculare, asigurări internaţionale tip carte verde, documente care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, facturi comerciale ce aveau aplicate ştampile, cu inscripţia TAX FREE, false, alte documente (procuri, vize, certificate de competenţe profesionale, etc.). Posesorii acestora nu intenţionează să le utilizeze la control, ci pe teritoriul statelor destinaţie din Uniunea Europeană (Germania, Franţa, Italia, Cehia) pentru a justifica dreptul de şedere sau a obţine contracte de muncă. Cel mai mare număr de cazuri au fost înregistrate la P.P.F. Albiţa şi Sculeni.

În perioada analizată, majoritatea documentelor de călătorie false sau falsificate descoperite nu au fost folosite la controlul de frontieră de către participanţii la trafic, aceştia ascunzându-le în bagaje, colete, plicuri, borsete, portofelelipite pe corp, în încălţămintea purtată  şi buzunarele hainelor cu care erau îmbrăcaţi.

De asemenea, tot pe linia fraudei documentare, des întâlnite sunt cazurile în care participanţi la trafic prezintă la control, fie pentru ei (permise de conducere, certificate de pregătire profesională), fie pentru mijloacele de transport cu care se deplasează (certificate de înmatriculare, asigurări internaţionale tip carte verde şi documente care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, pentru autovehicule înmatriculate preponderent în Bulgaria şi Lituania), documente care nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale celor autentice.

O contribuţie importantă, în depistarea unor astfel de falsuri, o are colaborarea poliţiştilor de frontieră ieşeni cu lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în punctele şi centrele de contact ce funcţionează la nivelul frontierelor României, prin intermediul cărora se verifică, în mod operativ, documentele ce prezintă suspiciuni de falsificare.

În momentul depistării unor documente false sau falsificate – poliţiştii de frontieră  întocmesc actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor comise de falsuz de falsfals material în înscrisuri oficiale sau complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page