Meteo

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi pentru județul Botoșani

Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD POTOCALIU de ploi abundente pentru județul Botoșani.

În intervalul 27 mai, orele 16:00 – 28 mai, orele 21:00, în județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Bacău, vor fi perioade cu ploi abundente și în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.                 

La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

Pentru prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor, pompierii recomandă botoșănenilor următoarele măsuri:

– construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;

– curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– nu aruncaţi la întâmplare resturi menajere şi vegetale în albiile apelor curgătoare. Pe timpul producerii inundaţiei:

– respectaţi recomandările transmise la radio sau televizor de autorităţi;

– dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;

– în cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje superioare;

– decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele electrice. Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă;

– întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;

– încuiaţi uşile casei şi protejaţi ferestrele pentru a nu fi sparte de vânt, curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;

– evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte stabilite. Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:

– nu vă deplasaţi prin curenţi de apă: puteţi să vă pierdeţi echilibrul deplasându-vă prin curenţii de apă de circa 15 centimetri înălţime;

– nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 centimetri apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 centimetri apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 centimetri, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute și prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page