EducatieLocal

Au fost afișate rezultatele finale la Bacalaureat. 13 medii de 10 la Botoșani

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021 au fost afișate astăzi, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro).

Notele după contestații sunt disponibile AICI. Primele rezultatele-examenului-de-bacalaureat au fost anunțate luni, 5 iulie, zi în care au fost depuse și contestațiile.

La nivelul județului Botoșani, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după soluționarea contestațiilor, este de 68,31% (în creștere cu 1,82%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 66,49%, respectiv 5,15% față de prima sesiune a anului trecut: 63,16%).

Pentru promoția curentă, rata de reușită este de 71,36% (67,98% în 2020), iar pentru promoțiile anterioare – 36,71% (30,15% – în 2020).

Astfel, din totalul celor 2692 de candidați prezenți (2455 – promoția curentă și 237 – promoțiile anterioare) au promovat 1839 de candidați: 1752 de candidați aparțin promoției 2021 (față de 1853 de candidați reușiți din promoția anului trecut), iar 87 provin din promoțiile anterioare (față de 120 de candidați promovați în 2020).

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 13 de la 7 (înainte de contestații). În sesiunea iunie – iulie 2020, 8 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți.

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil aici.

După contestații:

Medii mărite: 416

Medii scăzute: 127

Clasament licee:

 

Primele 5:

Nr. crt. Unitatea de învățământ Promovabilitate Prezenți Reușiți Reușiți cu media 10
1. COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOȘANI 98,29% 234 230 6
2. COLEGIUL NAȚIONAL „A.T.LAURIAN” BOTOȘANI 98,04% 204 200 3
3. COLEGIUL ECONOMIC „OCTAV ONICESCU” BOTOȘANI 88,20% 178 157 1
4. LICEUL TEORETIC „GRIGORE ANTIPA” BOTOȘANI 85,45% 110 94 0
5. LICEUL PEDAGOGIC „NICOLAE IORGA” BOTOȘANI 81,64% 256 209 1

 

 

Ultimele 5:

Nr. crt. Unitatea de învățământ Promovabilitate Prezenți Reușiți
26. LICEUL „DIMITRIE NEGREANU” BOTOȘANI 14,93% 67 10
27. LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAȘOTĂ” POMÂRLA 14,29% 7 1
28. LICEUL TEHNOLOGIC COŢUŞCA 11,76% 17 2
29. LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU RAREŞ” BOTOȘANI 8,57% 35 3
30. ȘCOALA PROFESIONALĂ DE COOPERAȚIE BOTOȘANI

(candidat din promoții anterioare)

0,00% 1 0

 

 

Candidați cu medii de 10:

 

COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOȘANI – 6 candidați

COLEGIUL NAȚIONAL „A.T.LAURIAN” BOTOȘANI – 3 candidați

LICEUL „REGINA MARIA” DOROHOI – 2 candidați

COLEGIUL ECONOMIC „OCTAV ONICESCU” BOTOȘANI – 1 candidat

LICEUL PEDAGOGIC „NICOLAE IORGA” BOTOȘANI – 1 candidat

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page