ImportantInternationalSport

Astăzi: Ordabasy – FC Botoșani

FC Botoșani are o misiune dificilă, dar și o șansă de calificare în al doilea tur preliminar al Europa League, contra celor de la Ordabasî Şimkent din Kazahstan.

Partida, care se va dusputa joi, 27 august 2020, de la ora 17:00

Ce a spus Marius Croitoru despre meciul cu Ordabasî

Antrenorul Marius Croitoru are planuri mari legate de acest meci, care se va desfășura într-o singură manșă.

“Ţinând cont de tot ceea ce înseamnă deplasare, diferenţa de fus ora, drum, putem spune că au un 5% (n.r.- şanse) în plus faţă de noi. Singura problemă este că se joacă un singur meci şi atunci ca şi strategie nu ai ce să alcătuieşti.

Tiparul fotbalistului de la Botoşani este unul ofensiv şi atunci nu aş putea să le cer să se apere, pentru că nu am de ce. Totul la atac, totul la victorie. Dacă sunt mai buni ca mine, asta este”, a afirmat Croitoru.

Marius Croitoru: “Nu mă tem, am emoții constructive”

Acesta admite că are emoţii în partida contra Ordabasî, ca urmare a faptului că acesta este meciul său de debut ca antrenor în competiţiile europene.

“Sunt emoţii, dar emoţii constructive. Nu mă tem. Nu aş vrea să intru în panta cealaltă, de teamă. Sunt emoţii pentru că este o competiţie europeană, e un prim meci al meu ca antrenor şi e normal să am emoţii împotriva unei echipe foarte bune, chiar dacă ţara de provenienţă nu este care să ne sperie, dar echipa din Ordabasî să ştiţi că are jucători foarte buni.

Am jucat acum zece ani de zile. S-a schimbat foarte mult. Aţi văzut şi dumneavoastră că în ultima perioadă sunt o prezenţă constantă în cupele europene, ceea ce spune foarte mult de evoluţia fotbalului din Kazahstan. Au putere financiară şi probabil de asta îi şi vedem acolo”, a adăugat tehnicianul de la Botoşani.

Pe de altă parte, Marius Croitoru spune că Ordabasî este singurul adversar pe care nu şi-l dorea.

“Era singurul adversar pe care nu îl voiam, din multe motive, şi deplasarea, şi terenul. Nu îmi doream un adversar din Kazahstan, dar asta este”, a mai spus antrenorul FC Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page