CulturaLocal

Astăzi, botoșănenii sunt așteptați la Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează în ziua de 19 decembrie 2021, Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, ediţia a XLVI-a, în Piaţa Revoluţiei din Municipiul Botoşani.

Evenimentul are ca scop conservarea și promovarea datinilor și obiceiurilor de iarnă din județul Botoșani, dar şi promovarea datinilor şi obiceiurilor de Crăciun şi de Anul Nou din toate zonele ţării.

În festival se pot înscrie ansambluri și/sau formații de datini și obiceiuri populare tradiționale din județ. Participarea ansamblurilor/formaţiilor de datini şi obiceiuri de iarnă din celelelte zone ale ţării va avea loc la invitaţia CJCPCT Botoşani.

Festivalul se va desfășura după următorul program: duminică 19 decembrie 2021, formațiile și ansamblurile de datini şi obiceiuri vor participa la PARADĂ, începând cu ora 10.00, pe traseul: Consiliul Judeţean Botoşani – Casa Sindicatelor – Liceul A.T. Laurian – Pod de Piatră – Calea Naţională – Direcţia Muncii – Hotel Rapsodia – Piaţa Revoluţiei, după care ansamblurile și formațiile vor susţine spectacole pe scena amplasată în Piaţa Revoluţiei (intervalul orar 11.00 – 20.00).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page