ImportantLocalsocial

Asistenții sociali anunță un protest în Piața Revoluției

Sindicatul IMPACT Botoșani, sindicat cu aproape 2000 de membri, organizează un protest de maxim 2 ore în data de 29 iunie 2022, între orele 10.00 – 12.00, în Piaţa Revoluţiei din Botoșani.

Motivele organizării mitingului sunt:

  • Aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017 actualizată în integralitatea ei pentru toți membrii de sindicat, salariați ai instituțiilor bugetare.
  • Acordarea drepturilor salariale prevăzute în regulamentele de sporuri tuturor categoriilor profesionale, inclusiv salariaților din sistemul de asistență socială, administrație publică, cultură.
  • Plata tuturor sporurilor și a drepturilor asociate salariului de bază prin raportare la salariile de bază actuale.
  • Corelarea salariilor angajaților salarizați conform articolului 11 din Legea nr. 153/2017 prin aplicarea coeficienților existenți la salariul minim garantat în plată.
  • Susținerea categoriilor profesionale defavorizate – asistenți maternali profesioniști, asistenți personali – prin majorarea alocației de plasament și susținerea utilităților pentru copii aflați în plasament la AMP și acordarea tuturor drepturilor salariale asistenților personali.
  • Creșterea prețurilor la combustibil, la utilități și la alimentele de bază afectează în mod direct și salariații din sectorul public, efectele ei cumulate determinând o scădere semnificativă a puterii de cumpărare.

Practic am așteptat timp de 5 ani să fie aplicată o lege a salarizării, iar în acest an când trebuia aplicată în integralitatea ei, ne aflăm într-o mare nebuloasă: o parte dintre salariați primesc salariul și sporurile la nivel maxim încă din anul 2018, alții sunt salarizați la nivel maxim cu salariul din anul 2022 încă de la angajare, astfel primind cu 500-800 lei mai mult decât colegii cu 20-30 de ani vechime în muncă; avem salariați care se apropie de pensie și au salarii mai mici decât cei nou angajați, iar sporurile sunt plafonate la decembrie 2018; din legea salarizării s-a aplicat doar ½ din majorările promise, pentru că cei 25% acordați în ianuarie 2018 s-au pierdut în transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

Mai avem o categorie de salariați, mereu huliți de toată lumea, funcționarii publici și personalul contractual din aparatele de specialitate ale instituțiilor și ale primăriilor care nu au mai beneficiat de majorări salariale de aproape 4 ani, salariile acestora fiind stabilite prin hotărâri de consiliul județean sau consiliul local, iar diferențele între salariații diferitelor instituții fiind de 1000-1500 lei pentru aceeași funcție/grad/gradație.

Salariații din sectorul cultură-muzee sunt cu salarii foarte mici, având la bază încă salariile din anul 2009 cu toate modificările, astfel că, la acest moment fiecare are salariul diferit, chiar dacă ocupă aceeași funcție/grad/gradație. În plus, regulamentele de sporuri aferente acestui sector de activitate nu au putut fi aplicate, iar instanțele de judecată au respins cererile formulate de noi pentru acordarea sporurilor de condiții de muncă, chiar dacă membrii noștri lucrează cu substanțe toxice sau în condiții deosebite de muncă.

Asistenții maternali profesioniști care îngrijesc în familia lor copiii cu măsură specială de protecție au salarii foarte mici, având coeficientul de 1,06 pe anexa din legea salarizării, au beneficiat de o majorare salarială în ianuarie 2022 de aproximativ 64 lei! Atât au meritat acești salariați care îngrijesc copii, pentru care primesc o alocație de plasament de 630 lei/lună (alocația de plasament s-a majorat în ultimii 7 ani cu 30 lei începând cu luna martie 2022). În această alocație de plasament nu se regăsește cheltuielile de locuit ale copilului de la AMP, astfel că, asistentul maternal suportă din bugetul familiei proprii aceste cheltuieli.

În urma demersurilor sindicatului nostru sunt două proiecte de modificare a legislației privind salarizarea asistentului maternal, acordarea unei îndemnizații pentru munca din timpul concediului de odihnă, pentru că asistentul maternal merge cu ”obiectul muncii” pe plajă sau la munte pe cheltuiala sa și majorarea alocației de plasament, dar aceste proiecte stagnează în comisiile din Camera Deputaților și ne-am pierdut orice urmă de speranță că vor fi vreodată votate și aplicate!

Să nu mai vorbim despre asistenții personali care îngrijesc copii sau adulți cu handicap, sunt angajați ai direcțiilor de asistență socială sau a primăriilor și care duc o luptă continuă pentru obținerea tuturor drepturilor reglementate de lege.

De fiecare dată în discuțiile cu reprezentanții Guvernului pe problemele salarizării, s-a argumentat că nu sunt bani, suntem în criză economică, iar războiul din Ucraina a dus la creșterea prețurilor. Dar, dacă este austeritate, să fie pentru toată lumea! Nu sunt bani, dar salariile din sistemul judiciar au crescut în ianuarie 2022 cu 20%, ceea ce a dus și o creștere a pensiilor respective, iar salariile lor nu erau chiar cele mai mici din România, s-a aprobat majorarea salariilor din unele ministere și acordarea salariaților din ministere un spor de complexitate a muncii de 15%, iar ultima aprobare de majorare a salariilor demnitarilor și aleșilor locali arată că, coaliția de guvernare are fondurile necesare aplicării legii salarizării în integralitatea ei!

Nemulțumirea membrilor noștri de sindicat a crescut în ultima perioadă, majorarea prețurilor la alimentele de bază, la utilități și combustibil a scăzut mult puterea de cumpărare, aceștia se descurcă din ce în ce mai greu cu salariile actuale care nu le asigură un trai decent ceea ce face ca oamenii să se gândească de două ori înainte să cumpere haine sau să pună un ban deoparte.

Prin acest protest dorim să tragem un semnal de alarmă că, sunt categorii de salariați în risc mare de sărăcie, că aceștia se descurcă din ce în ce mai greu, în plus legile trebuie respectate și aplicate tuturor, nu preferențial pe categorii profesionale.

(Camelia Socianu – președinte Sindicatul IMPACT Botoșani)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page