Educatie

Aproape 40 de unități școlare din județul Botoșani s-au înscris la concursul „Mesajul meu antidrog” – FOTO

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, derulează în anul școlar 2022-2023, cea de-a XX-a ediție a proiectului-concurs „Mesajul meu antidrog”.

În anul şcolar 2022-2023, la nivelul județului Botoșani, sunt înscrise 38 de unități școlare cu un număr total de 2867 de elevi din ciclurile gimnaziu și liceu.

Proiectul se desfăşoară pe două secţiuni : spot video și arte vizuale, elevii putând participa prin realizarea de clipuri video cu durata de până la 2 minute sau creații de grafică, pictură, fotografie, colaj etc., de mărime egală sau mai mică de 297x 420 mm (A3). Creațiile realizate de elevi vor fi centralizate de consilierii educativi și transmise Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani până la data de 15 aprilie a.c.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal de la nivelul județului Botoșani, prin implicarea în activități culturale, artistice, sportive etc., ca alternativă la consumul de droguri.

Evaluarea lucrărilor la etapa judeţeană se va desfășura în perioada 1 – 15 mai a.c., ocazie cu care comisia de jurizare va stabili câştigătorii premiilor I, II şi III. La etapa naţională vor fi transmise doar lucrările câştigătoare ale premiului I, pentru gimnaziu şi liceu.

Premiile acordate câștigătorilor la etapa judeţeană vor fi oferite de Consiliul Județean Botoșani, prin bugetul strategic al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani pentru anul 2023.

„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele naționale de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populației școlare din învățământul gimnazial și liceal din toate județele țării și din București și se desfășoară, anual, încă de la înființarea Agenției Naționale Antidrog.

Proiectul are forma unui concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare originală – culturală, artistică sau prin sport etc., opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page