Educatie

Activități preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din județul Botoșani

În primele trei luni ale anului, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 5.400 de elevi din județ.

 

Polițiștii au fost prezenți în unitățile de învățământ din județ, atât în mediul urban, cât și în rural.

 

În cadrul a peste 120 de activități, elevilor le-au fost prezentate, adecvat categoriilor de vârstă, implicațiile legale ale unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane, ș.a..

 

Tematica abordată a inclus de asemenea aspecte legate de pericolul consumului de substanțe interzise (inclusiv din perspectiva riscului implicării în comiterea și a altor fapte de natură penală sau, deopotrivă din perspectiva riscului victimizării).

 

Răspunderea contravențională și penală a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale a constituit de asemenea una dintre temele supuse dezbaterii în cadrul întâlnirilor organizate la nivelul unităților de învățământ.

 

Complementar activităților amintite, în cooperare instituțională multiplă și cu sprijinul Inspectoratului școlar Județean Botoșani, polițiștii de siguranță școlară implementează în anul școlar curent, două campanii locale de prevenire a delicvenței juvenile și respectiv pentru prevenirea consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară

 

Polițiștii botoșăneni vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2023 – 2024, în scopul asigurării unui climat de siguranță în mediul școlar.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page