Local

Acțiune a polițiștilor în municipul Botoșani. Peste 300 de persoane au fost verificate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale și cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și S.C. Locativa S.A. au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în zona Parcul Tineretului, Centrul Vechi, zona străzii Adrian Adamiu, ANL Cișmea și Piața Centrală.

 

Scopul activităților a fost acela de a impune un climat de ordine și siguranță publică în zonele respective și de a informa cetățenii cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 300 de persoane, iar peste 100 dintre acestea au fost avertizate cu privire la modul de comportament.

 

Totodată, au fost controlate 26 de societăți comerciale și peste 140 de imobile aparținând S.C. Locativa S.A., iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page