AccidentEvenimentLocal

Accident în municipiul Botoșani produs de o șoferiță de 18 ani

O tânără în vârstă de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, fiind implicat un singur autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că tânăra era ieșită din mașină. A fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Salvatorii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page