CulturaLocal

A treia ediție a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi, la Memorialul Ipotești

În perioada 28 iunie-2 iulie 2021, așa cum a fost anunțat anterior, Memorialului Ipotești –  Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj  organizează a treia ediție a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (doctoranzi și masteranzi). Ediția din acest an va avea ca temă de reflecție: „Modelul” în literatură și critică: copie, imitație, reprezentare, influență.

Deschiderea lucrărilor Școlii de vară va avea loc luni, pe 28 iunie, ora 14.30. La atelierul din această zi –  Scene de lectură –,   moderat de prof. dr. Ioana Bican, vor ține comunicări: drd. Anca Boldea (București), Scene de lectură în romanele interbelice;  drd. Christinne Schmidt (Cluj), Lectura ca mod de dăinuire, cartea ca model de trăire; drd. Loredana Alexandrescu (Iași), Argumentarea și persuasiunea în discursul televizual românesc actual. Interviul;  mast. Ioana Hodârnău (Cluj), Literatura scandinavă în traducere (un exemplu de „world literature” în bibliotecile private românești ale perioadei interbelice); drd. Lucreția Pascariu &Co (Iași), Tradiție şi imitaţie în corpusurile literare multilingve.

Atelierul din 29 iunie – Influențe modelatoare –  va fi moderat de lect. dr. Corina Croitoru și va înscrie  comunicările: drd. Diana Blaga (Iași), Modelul caragialian în opera cu caracter dramaturgic a lui Al. O. Teodoreanu; drd. Ioan Pop (Cluj), Modelul blagian în scrierile Cercului Literar de la Sibiu;  drd. Oxana Luțev (Chișinău), Dialogul cultural în opera lui Nicolae Esinencu. Hermeneutica textului esinencian;  drd. Maria-Antoneta Drăghici (București), Mircea Ciobanu – monografie; drd. Anca Socaci (Cluj), „Worlding the hypercanon” – între luptă simbolică și autonomie estetică. Figurația diaristică a lui Mircea Cărtărescu.

Pe 30 iunie, vor avea loc două ateliere. Atelierul cu tema Modelul critic va fi moderat de prof. dr. Mircea A. Diaconu. La acest atelier vor comunica: drd. Mădălina Agoston (Cluj), Traseul unui model în critica literară românească postbelică. Între afinități personale și ideologie; drd. Ioana Lionte (Iași), Discursul identitar național, între ficțiune și program. Studiu de caz pe istoriile literaturii române; drd. Jessica Andreoli (Cluj), „Modelul filologic” în laboratorul eminescian al Rosei Del Conte. Al doilea atelier din această zi – În (afara) canon(ului) – va fi moderat de prof. dr. Antonio Patraș. Vor ține comunicări: drd. Ioana Pavel (Cluj), Canonul și modelele sale. Retrospective; drd. Alexandra Diaconiță (Iași), Literatura pentru copii – o literatură marginală?; mast. Alexandra Olteanu (Iași), Începuturile romanului istoric românesc. Subgenul haiducesc, o cristalizare regională a modelului prestigios al romanului istoric.

Atelier Modelul romantic, moderat de  conf. dr. Nicolae Leahu, va avea loc pe 1 iulie.  În cadrul atelierului, își vor prezenta comunicările: drd. Maria Elekeș (București), Modelul romantic și modelul postmodern. „Eul” scindat;  drd. Alina Cojocari (Bălți), Aureliu Busuioc și (re)inventarea romanescului în Basarabia;  drd. Irina Iosub (Iași), Eminescianism în teatrul istoric al lui Victor Eftimiu;  drd. Corina Potcovaru (Craiova), Armonia eminesciană; drd. Barbara Pavetto (Genova/Torino), Mid-distance reading: o altă abordare metodologică a lecturii poeziei posteminesciene.

Participanții Școlii de vor avea acces la conferințele din fonoteca Memorialului Ipotești și  vor avea parte și de conferințe zilnice ținute de profesorii care participă la această ediție:

  • 28 iunie: CS I dr. Eugen Ciurtin (Academia Română – Institutul de Istorie a Religiilor, București), După Creția: Eminescu asiatic;
  • 29 iunie: Prof. dr. Antonio Patraș (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Erotism și creativitate. Reconfigurări polemice ale mitului eminescian;
  • 30 iunie: Lect. dr. Laura Marin (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Universitatea din București), Arheologia imaginilor: pentru un nou model de cunoaștere vizualăi;
  • 1 iulie: Conf. dr. Nicolae Leahu (Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți), Despre modele și, poate, contramodele; Prof. dr. Luisa Valmarin (Universitatea Sapienza din Roma), Un model de profesor, un model de predare;
  • 2 iulie: Prof. dr. Mircea Diaconu, Cum poate fi studiată „Bucovina”? Discurs asupra metodei.

Pe 2 iulie, la ora 11.00, va avea loc și o nouă întâlnire din seria Poeți în dialog, moderată de Lucia Țurcanu. Invitatul acestei ediții este poetul Claudiu Komartin.

A treia ediție  a Școlii de vară, l-a care s-au înscris 21 de doctoranzi și masteranzi de la diferite universități din spațiul românesc (București, Cluj, Iași, Craiova, Chișinău, Bălți)  și din Genova/Torino,  își va închide lucrările pe 2 iunie.

Lucrările se vor desfășura online, prin platforma ZOOM, iar linkurile vor fi comunicate cu o zi înainte de cea a întâlnirii propriu-zise.

Programul detaliat al Școlii de vară poate fi văzut pe pagina memorialului Ipotești. http://www.eminescuipotesti.ro/scoaladevaramemipotesti2021.htm

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page