Important

NATIONAL | Spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar

Un alt articol al ordinului stabileşte modul de detaşare a personalului medical în starea de urgenţă. Astfel medicii, asistentele şi personalul auxiliar, dar şi chimiştii, biologii, farmaciştii, terapeuţii pot fi detaşaţi sau delegaţi la alte unităţi publice care au deficit major de personal, fără a putea refuza detaşarea sau delegarea pe perioada stării de urgenţă. Dacă mutarea se face în alte localităţi, autorităţile au obligaţia de a le asigura cazarea şi hrana. Detaşarea în interiorul judeţului se face prin ordin al prefectului, la propunerea DSP, iar detaşarea în alt judeţ se face prin dispoziţia unui secretar de stat din MS sau prin ordin al comandantului acţiunii.

Același ordin mai prevede coordonarea serviciilor de ambulanţă de către ISU pe perioada stării de urgenţă şi clarifică modul în care se va face acest lucru. „Inspectorul general al ISU poate emite ordine obligatorii şi pentru serviciile de ambulanţă”, a precizat Raed Arafat. Astfel, şefii ISU vor putea înlocui resursele SMURD cu autospeciale din SAJ, după consultarea managerului serviciului de ambulanţă, sau vor putea dispune completarea echipajelor de la ambulanţă cu paramedici SMURD.

Ordinul mai prevede că la Constanţa, Spitalul CFR intră sub coordonarea Direcţiei Medicale a MApN, iar acolo va fi operaţionalizat în cel mai scurt timp un spital militar. Spaţiile de terapie intensivă ale noului spital militar vor fi amenajate în Spitalul CFR Constanţa.

Spații hoteliere puse la dispoziția medicilor

La rândul său, ministrul de interne Marcel Vela a anunţat, duminică seara, că ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare, vor asigura, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar.

„Pentru a ajuta reţeaua sanitară proprie, dar în mod special medicii, personalul sanitar şi nesanitar, am stabilit următorul lucru: ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare, vor asigura, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID -19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 31 martie”, a anunțat Marcel Vela.

El a mai spus că pe perioada stării de urgenţă, Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost autorizate pentru a aviza şi autoriza materiale, componente, echipamente şi dispozitive medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv pentru biocide.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page