Biserica Sfânta Ecaterina din Botoșani s-a împodobit pentru primul hram, care va fi duminică, 25 noiembrie, la care botoșănenii sunt așteptați în număr mare. Un sobor de preoți va sluji în această seară la ora 17.00 vecernia hramului, credincioșii find așteptați să înalțe rugăciuni lui Dumnezeu, nădăjduind în mijlocirea Sfintei Ecaterina.
Related Articles
500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure în județul Botoșani
1 day ago
Clipe de bucurie pentru o sută de copii care provin din familii vulnerabile din Darabani – FOTO
1 day ago