ImportantLocal

LOCAL | Focar de pestă porcină la 300 de metri de graniţa cu județul Botoșani!

Autoritățile din județul Botoșani au decis, miercuri, interzicerea, pe o perioadă de 30 de zile, a partidelor de vânătoare pe fondurile aflate pe raza localităţilor Horodişte, Eşanca, Bajura, Conceşti, Cuza Vodă, Păltiniş, Slobozia, Cuzlău şi Darabani, după ce în Republica Moldova, la 300 de metri de granița cu România, a fost descoperit un focar de pestă porcină africană.

“Facem apel la proprietarii de porcine să nu rişte nimic, iar în momentul în care observă la animale simptomele bolii să anunţe de urgenţă medicii veterinari. În egală măsură, facem apel la cei care tranzitează punctele de trecere a frontierei să se supună controalelor şi să nu încerce să aducă în ţară produse de carne care nu au fost testate anterior. Nu facem nicio economie în acest fel, ci riscăm sănătatea animalelor din gospodării”, a anunțat prefectul județului Botoșani, Dan Şlincu.

Directorul adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie, spune că există un fenomen de migrare a turmelor de mistreţi peste graniţă şi a solicitat autorităților, dar și localnicilor, să anunțe dacă îi depistează în apropierea gospodăriilor.

“Pesta porcină africană este virală, se răspândeşte rapid, chiar pe calea aerului. Nu trebuie să ignorăm niciun risc. Orice mortalitate, orice suspiciune trebuie verificată prin examen de laborator. Cu cât se identifică boala mai din vreme, cu atât şi pierderile economice pot fi mai reduse”, a spus Ovidiu Airimiţoaie.

Conform comunicatului Prefecturii Botoșani, pesta porcină africană nu este transmisibilă la om, însă poate produce adevărate dezastre economice. Apariţia unui singur caz pe teritoriul ţării ar însemna interdicţia exportului de carne şi produse de origine animală timp 12 ani.

„PPA este o boală infecţioasă, fără tratament sau vaccin, care afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine. Simptomele pestei porcine africane sunt febră ridicată de 40 – 42 grade, înroşirea pielii, scăderea apetitului, apatie, cianoză, lipsa de coordonare motorie şi moartea subită a animalelor”, se arată în comunicat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page