ImportantInfractional

INFRACTIONAL | A fost prins pedofilul care a agresat sexual doi copii într-un lift. Acesta este un agent de la Poliția Rutieră!

Pedofilul căutat de patru zile a fost prins de polițiști. El a fost deja audiat și, potrivit primelor informații, și-a recunoscut fapta. Bărbatul este acuzat că a agresat doi minori într-un lift dintr-un bloc din Capitală. Potrivit unor date, pedofilul este un agent la Poliția Rutieră.

“Da, este poliţist la Rutieră, au confirmat colegii de acolo, care au analizat imaginile. Clar este poliţist la Brigada Rutieră Bucureşti. Nu ne face cinste aşa ceva”, a declarat Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

Informaţia a fost confirmată şi de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei: “Persoana aflată la sediul Poliţiei Capitalei este agent de poliţie la Brigada Rutieră”.

„Nu cred că i-a ajutat informația publică (n.r. la prinderea suspectului), ci probele indirecte de pe camerele de supraveghere, există o evidență a populației și e ușor să compari figurile din poze. În măsura în care faptul că a fost prins pentru o faptă care a fost înregistrată și pe care a făcut-o nu îl decade din dreptul de a fi reprezentat de un avocat, cu alte cuvinte, la momentul de față, acest ins are prezumția de nevinovăție. Faptul că a fost înregistrat nu înseamnă că a fost condamnat de o instanță”, afirmă Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

„Cel mai probabil, procuratura va înainta către o instanță cererea ca acest om să fie expertizat, el are libertatea să refuze expertiza, dar asta l-ar incrima mai mult. Dacă acestă expertiză se va face, trebuie verificat dacă avea discernământ întâi”, adaugă Gabriel Diaconu.

Sursa: digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page