ImportantLocal

LOCAL | ,,Vânători” prinşi în timp ce cărau un căprior pentru masa de Crăciun

Să intri în pădure cu gândul de a culege nuiele pentru coroane de brad şi să pleci cu un căprior, acesta da noroc!

Întâmplarea este adevărată şi s-a petrecut vinerea trecută, în jurul amiezii, în pădurea din apropierea satului Balta Arsă, trei bărbaţi fiind depistaţi de jandarmi şi de lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Botoşani în timp ce cărau un căprior mort.

Jandarmii şi lucrătorii silvici, aflaţi în executarea unei acţiuni pentru prevenirea tăierilor ilegale de material lemnos, au observat cum dintr-un autoturism au coborât trei bărbaţi şi au intrat în pădure. Prezenţa lor în zonă li s-a părut suspectă oamenilor legii, care au procedat la urmărirea acestora, după aproximativ 10 minute întâlnindu-se cu cei trei care transportau vânatul.

La întrebările jandarmilor privind provenienţa căpriorului, cei trei au afirmat că l-au găsit întâmplător, pe când căutau nuiele, fiind prins într-un laţ metalic şi au hotărât să îl ducă la domiciliu.

Din nefericire pentru ,,vânători”, pe masa de Crăciun nu vor avea carne din animalul capturat, deoarece a fost ridicat de jandarmi în vederea confiscării şi predat la D.S.V.S.A., în vederea expertizării.

Bărbaţilor le-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi vânare cu mijloace neautorizate, dosarul fiind înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea soluţionării.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page