Local

LOCAL | “Cartea unește inimi” – Un moment deosebit între Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți–Prut și frații români din Ucraina – FOTO

Sâmbătă, 28 octombrie 2017 am avut parte de un  moment deosebit, în cadrul pregătirii unui proiect transfrontalier: Cartea unește inimi, și anume prima vizita la frații români din Ucraina, mai exact din regiunea Cernăuți.
Astfel, la prima oră a dimineții, noi, coordonatori viitorului proiect: drd. Postolachi Vasile, profesor de Religie Ortodoxă, doamna Ceică Cristina – profesor de istorie şi consilier educativ și doamna Neamțu Valentina – profesor de Educație Tehnologică, toți trei cadre didactice la Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți–Prut, am pornit la drum spre a ne cunoaște viitorii colaboratori din Ucraina iar ploaia și vremea rece nu au reușit să ne împiedice din această frumoasă experiență. Nici măcar cele aproape 3 ore petrecute în vama Criva-Mămălyga nu au reușit să ne fure zâmbetul de pe buze și bucuria din suflet, pentru că atunci când îți dorești ceva din suflet, piedicile nu mai sunt piedici. Spre amiază am ajuns la Costiceni, satul de peste Prut de satul meu, Bajura. A fost un moment istoric pentru mine, dat fiind faptul că de mic copil, de când mă știu am dorit să văd cum arată Bajura mea văzută de dincolo de Prut. Aici ne-a întâmpinat cu multă căldură domnul Bărbuță Sergiu, vicepreședintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni, un  tânăr care simte și trăiește românește. Împreună cu el am făcut prima oprire la Biblioteca Comunală Costiceni unde am cunoscut pe cel de-al doilea viitor colaborator al nostru: doamna Serafima Corețchi și, de asemenea, și pe strănepoata celui care a consolidat învățământul în Bajura, (domnul Anton Colac)doamna Viorica Stanciu.  Scurta întrevedere  a fost îndeajuns pentru a simți că pe cele două maluri ale Prutului se simte la fel: românește.
De aici ne-am continuat vizita la Cernăuți, admirând cu multă bucurie și atenție satele la care am visat dintotdeauna să ajung, sate care se întind ca un lung șirag de mărgele colorate pe malul Prutului. Aici  am cunoscut pe cel de-al treilea viitor colaborator al nostru, domnul Acatrini Vladimir, președintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni, un istoric bine pregătit care ne-a făcut un excurs în istoria acestui falnic oraș. Scurta plimbare prin Cernăuți a fost suficientă pentru a retrăi istoria, pentru a resimți aerul austriac amestecat cu cel interbelic românesc, pentru a rămâne nostalgic. Bucuria a fost și mai mare să îl vedem pe marele nostru poet național, Mihai Eminescu, pus la loc de cinste.
Cei doi, Acatrini Vladimir și Bărbuță Sergiu ne-au fost îndrumători în istoria Cernăuțiului, plimbându-ne, în timpul scurt pe care l-am avut, la Universitatea din Cernăuți, la Centrul Eudoxiu Hurumuzachi, la statuia lui Mihai Eminescu și la frumoasa biserică românească, Sfântul Nicolae, construită între 1927-1939. E fantastic să vezi atâta istorie sub ochii tăi!!
Vizita noastră a fost însoțită de o donație de aproximativ 200 de volume de literatura preponderent religioasă pentru copii, o parte din ele fiind donate bibliotecii Costiceni, o parte Societății Bibliotecarilor Bucovineni și o parte Școlii Medii de Cultură Generală din Satul Bahrinești, având speranța că pe viitor vom îmbogăți donația prin bunăvoința unor oameni cu suflet mare.
Vizita ar fi fost incompletă ieri fără ceva peripeții. La întoarcere, după ce am stat aproape două ore fără să ne mișcăm deloc în vama Mămălyga-Criva, ne-am întors la vama PTF Porubne- Siret, desigur, rătăcind de două ori drumul, ajungând acasă în jurul orei 23.00. E trist că pentru a ajunge în satele pe care le văd din grădina mea, a trebuit să stăm atâta în vămi dar mai presus de toate, acest lucru nu îmi poate lua bucuria de a ne vizita frații de dincolo de Prut.
Pe final, vreau să mulțumesc colegelor mele pentru răbdarea deosebită de care dau dovadă în elaborarea acestui proiect și de asemenea și colaboratorilor noștri pentru timpul petrecut cu ei și pentru implicarea lor în acest viitor proiect.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page