ImportantLiga 1Sport

SPORT | Costel Enache: „Nu ne sperie absolut nimic, suntem foarte motivați și cred că putem să ne îndeplinim obiectivul”

Costel Enache pleacă încrezător că poate scoate puncte de la liderul campionatului, CFR Cluj, în meciul care se va disputa duminică de la ora 20:45.

„Așteptăm cu încredere returul, sperăm să avem aceeași motivație ca și începutul de campionat. Nu ne așteaptă meciuri ușoare și știm că vom întâlni adversari tari. Nu ne sperie absolut nimic, suntem foarte motivați și cred că putem să ne îndeplinim obiectivul. Avem probleme medicale chiar s-au mai adunat în aceste două săptămâni. Am avut ceva ghinion în jocurile cu echipa U19 a clubului și la Suceava. L-am pierdut pe Andrei Dumitraș după o accidentare hazlie dar dureroasă pentru noi, Esteban are o săptămână de pauză după o entorsă și Chitoșcă cu ceva probleme la genunchi. Stelian Cucu și-a revenit, face antrenament cu echipa, are patru zile de antrenament organizat în sistem dar după două luni de pauză înce e puțin.

La Cluj plecăm cu șansa a doua, statutul adversarului îi dă ca și favoriți. La CFR se câștigă foarte greu punct și pentru noi e o provocare.”, a declarat antrenorul principal al FC Botoșani, Costel Enache.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page