ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Bărbat înșelat prin metoda “Şmen” în fața unei case de schimb valutar din Botoșani

Joi, în jurul orei 09.30, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoşani,  în timp ce se afla în faţa unei case de schimb valutar de pe strada Calea Naţională, cu intenţia de a schimba în lei suma de 200 de euro, a fost abordat de un bărbat necunoscut, care i-a propus efectuarea unui schimb neautorizat, oferindu-i un preţ mai bun decât cel afişat la unitatea economică.

Persoana vătămată a acceptat propunerea şi a efectuat tranzacţia în stradă, primind suma de 900 de lei, însă bărbatul i-a cerut banii înapoi pentru a-i mai număra o dată. După ce a luat suma de bani în mână, acesta a distras atenţia victimei, după care i-a înapoiat doar 450 de lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, poliţiştii vă recomandă:

 

  • Nu efectuaţi operaţiuni de schimb valutar la persoane sau în locuri neautorizate!

 

  • Atenţie la metoda Şmen! Când primiţi suma solicitată sau returnată, număraţi atent bancnotele şi nu mai întoarceţi banii în mâna persoanei care vi i-a schimbat, sub pretextul ca aceasta să îi mai numere o dată; atunci se realizează înlocuirea sumei valabile cu una derizorie!

 

  • În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi de urgenţă serviciul unic 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page