EducatieImportant

EDUCATIE | Luni, ultima zi de înscrieri pentru examenul de definitivat

Examenul se desfășoară în două etape, prima fiind constituită din susținerea a două inspecții de specialitate și evaluarea portofoliului profesional, probă care este eliminatorie. Cea de-a doua probă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ va fi proba scrisă și se va desfășura miercuri, 18 iulie 2018  

Cadrele didactice care vor să susțină examenul de definitivat în sesiunea din 2018 se mai pot înscrie până luni, 9 octombrie, inclusiv.

Examenul se desfășoară în două etape, prima fiind constituită din susținerea a două inspecții de specialitate și evaluarea portofoliului profesional, probă care este eliminatorie. Cea de-a doua probă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ (anul școlar 2017-2018) se va desfășura miercuri, 18 iulie 2018.

Stagiul de practică obligatoriu pentru obținerea definitivării în învățământ are o durată de un an școlar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul național de învățământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite. Examenul se susține în limba româ­nă. Cadrele didactice care predau la clase cu predare integrală în limbile minorităților naționale pot susține probele examenului în limba de predare a disciplinei.

Celelalte etape prevăzute în calendarul de organizare și desfășurare a acestui examen, aprobat prin ordin de ministru, sunt următoarele: emi­terea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/a Municipiului București (până la 2 octombrie 2017), transmiterea do­­sa­­relor de înscriere la inspectoratele școlare județene/ISMB în paralel cu verificarea și avizarea acestora (până la 9 octombrie 2017), respectiv informarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere (9 – 31 octombrie). Inspecțiile de specialitate vor fi efectuate până la 1 iunie 2018. Ul­­­terior (3 – 10 iunie 2018), în vede­rea susține­rii probei scri­se, dosa­rele de în­­scriere ale candidaților din baza de date vor fi completate și validate.

In perioada 9 – 31 octombrie dosarele de înscriere vor fi verificate, iar candidații vor fi informați cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere. Inspecțiile de specialitate vor fi efectuate până la 1 iunie 2018. Ulterior, în perioada 3-10 iunie 2018, în vederea susținerii probei scrise, dosarele de înscriere ale candidaților din baza de date vor fi completate și validate.

Rezultatele obținute de candidați, după susținerea probei scrise, vor fi afișate pe 24 iulie. In zilele de 24 și 25 iulie vor putea fi depuse contestații, care vor fi soluționate în intervalul 25 – 27 iulie. Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 27 iulie. Listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale în săptămâna 30 iulie – 3 august, MEN urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page