Local

LOCAL | Prevenirea violenţei în familie – tema zilei de joi din Săptămânii prevenirii criminalităţii

În perioada 2- 6 octombrie 2017, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.

În data de 5 octombrie a.c. , poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au desfăşurat activităţi de informare pe tema drepturilor victimelor violenţei în familie, accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Activitatea s-a derulat la nivelul unei societății comerciale  din municipiul Dorohoi și a fost susţinută de materialele realizate de Poliţia Română în colaborare cu Asociaţia Necuvinte în cadrul Campaniei naţionale de prevenire a violenţei intrafamiliale “Aripi frânte”. Astfel,  cetăţenii au primit Ghidul siguranţei pentru victimele violenţei în familie, material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi o serie de recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.

Acţiuni similare au avut loc la nivelul întregului judeţ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page