ImportantLocal

LOCAL | Ziua Internațională a Educației la liceul „Elie Radu” – FOTO

Pe copiii de la liceul botoşănean „Elie Radu” Ziua Educaţiei i-a reunit în bibliotecă şi în laboratorul de informatică pentru alt fel de lecţii. Biblioteca şcolii a devenit neîncăpătoare, asaltată fiind de elevi provenind de la toate clasele. Discutând sincer despre educaţie şi urmărind reportaje realizate pe marginea subiectului „educaţia ca viaţa însăşi”, elevii de la „Elie Radu” au fost provocaţi să-şi spună opiniile, să transmită mesaje, să urmărească un moment artistic, dar şi să încerce să fie profesori preluând frâiele activităţii didactice, fie chiar şi pentru câteva minute. Coordonaţi de profesorii Maria Haivei şi Cornelia Marandiuc şi bibliotecarul Roxana Vieru, tinerii de la „Elie Radu” au demonstrat că graniţele generaţiilor sunt invizibile atunci când toţi cei prezenţi vor să se bucure de comunicare,  apreciere reciprocă şi acceptare a diferenţelor identitare.

De partea cealaltă, în laboratorul de info, alţi elevi au învăţat despre geogebră. Însoţit de explicaţiile profesoarei Beatrice Tiron, un software matematic dinamic pentru toate nivelurile de educaţie care combină geometria, algebra, foile de calcul, graficele şi statistica a trezit uşor interesul tinerilor care sunt, acum mai mult ca niciodată, pasionaţi de lumea virtuală.

„Încercăm să transformăm orice ocazie într-o altfel de şcoală. O parte dintre elevii acestui liceu provin din medii mai puţin pregătite să le încurajeze evoluţia în educaţie. De aceea nu este uşor să dai sens fiecărei întâliniri cu ei, în cadrul orelor de curs, sau în oricare alt cadru. Îi felicit pe profesorii care se implică în toate aceste activităţi.”, este mesajul prof. ing. Alina Badea, directorul Liceului „Elie Radu”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page