Diverse

DIVERSE | Ceaiuri care te ajută să renunţi la fumat

Tusea, dar şi respiraţia urât mirositoare sunt câteva dintre neplăcerile cauzate de fumat. Nu este uşor să renunţi la acest viciu, însă nu este imposibil. Ca să îţi fie mai uşor să renunți la ţigări, îţi propunem câteva ceaiuri care să te ajute.

Ceai de sunătoare

Cunoscută pentrue efectele antidepresive, sunătoarea este şi unul dintre cele mai eficiente remedii antifumat. Planta atenuează nevoia de nicotină şi remineralizează organismul slăbit din cauza tutunului. Ca să scapi mai uşor de acest viciu, bea în fiecare zi ceai de sunătoare.

Se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, fiind recomandate câte două-trei căni pe zi.

Ceai de valeriană

O cană cu ceai de valeriană este un bun remediu care te ajută să renunţi la fumat, fiindcă reduce stările de anxietate cauzate de reunţarea la nicotină.

Bei câte o cană cu ceai de valeriană, în fiecare zi. Se prepară din două linguriţe de plantă mărunţită, peste care torni o cană cu apă clocotită.

Ceai de mușețel

Ceaiul de mușețele este, de asemenea, de ajutor persoanelor care vor să se lase de fumat. Poți bea câte două-trei căni, zilnic.

Peste o linguriță de flori de mușețel uscate torni 200 de ml de apă clocotită, apoi lași la infuzat aproximativ 10 minute. Bei de trei ori pe zi.

Ceai de eucalipt

Când iei decizia să te lași de fumat, un alt ceai care te va ajuta este cel de eucalipt. Acesta are beneficial de a „tăia“ pofta de țigară.

Peste o linguriță de frunze de eucalipt mărunțite, torni o cană de apă fierbinte și lași la infuzat zece minute, după care bei, cu înghițituri mici.

Ceai de iasomie

Persoanele care renunță la fumat se pot confrunta cu o stare crescută de iritabilitate și de anxietate. Iasomia are efect relaxant asupra sistemului nervos.

Două-trei căni cu ceai de iasomie te ajută să renunți la fumat. Mai mult, în combinație cu ceaiul verde, ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, care se produc în timp ce fumezi. Combinația dintre aceste două plante este un bun detoxifiant pentru organism. Bei câte două-trei căni de ceai, zilnic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page