ImportantLocal

LOCAL | Amenzi pentru lucrări de construcţii fără autorizație

În conformitate cu prevederile art.8 din  Legea nr.155/2010 – Legea Poliției Locale și  art.27 din H.G. nr.1332/2010 „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale”, în domeniul disciplinei în construcţii poliţiştii locali  desfăşoară  următoarele activităţi:

  • Constată contravenţii în cazul nerespectării normelor privind executarea lucrărilor de construcţii şi stabilesc măsurile necesare intrării în legalitate, în condiţiile legii,
  • Verifică existenţa autorizaţiei de construire şi respectarea documentaţiei tehnice autorizate pentru lucrările de construcţii.

În perioada 01.01.-10.08. 2017 Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi afişaj Stradal au   efectuat controale cu privire la respectarea disciplinei în domeniul  execuţiei lucrărilor de construcţii pe raza municipiului Botoşani  la 57 de obiective,  constatând următoarele:

Un număr de 48 de obiective  au fost executate fără a deţine  autorizaţie de  construire .

Un număr de 9 obiective au fost  executate cu nerespectarea autorizaţiei de construire.

La obiectivele executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei  s-au aplicat sancţiuni contravenţionale  în cuantum total de  112.500 lei şi s-au  dispus următoarele măsuri: oprirea  lucrărilor şi intrare în legalitate.

Controalele au fost efectuate pe zone, în baza planurilor de muncă aprobate de Primarul municipiului Botoşani  şi controale din oficiu.

Începând cu data de 01.07.2017 cuantumul contravenţiilor  prevăzut de  art.26, din Legea  nr.50/1991,republicată este:

Între 1.000 lei şi 100.000 lei pentru executarea  sau desfiinţarea  totală ori parţială  fără autorizaţie de construire a lucrărilor  de către investitor şi executant .

Între  50.000 lei şi 100.000 lei  pentru executarea  sau desfiinţarea lucrărilor cu nerespectarea autorizaţiei de construire  şi a prevederilor  proiectului tehnic.

Având în vedere cuantumul mare al amenzilor pentru nerespectarea autorizaţiei de construire şi a  prevederilor proiectului tehnic , respectiv minimul amenzii este de 50.000 lei, atragem atenţia investitorilor şi executanţilor ca la execuţia lucrărilor de construire să respecte întocmai  autorizaţia de construire  şi  prevederile proiectului tehnic.

În continuare poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal vor desfăşura acţiuni de control  pe zone  pentru identificarea lucrărilor la obiectivele care nu respectă autorizaţia de construire şi  prevederile proiectului tehnic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page