Sanatate

SANATATE | Cum alegi și conservi fasolea verde

Fasolea verde este foarte gustoasă, poate fi pregătită sub o mulțime de forme, aducând totodată numeroase beneficii pentru sănătate. Conținutul ridicat de fibre reglează glicemia, ține senzația de foame la distanță mai mult timp și menține nivelul energetic. Atunci când vrei să o incluzi în preparatele tale e bine să ții cont de câteva sfaturi și să știi cum se poate conserva cel mai bine.

Cum o alegi

Păstăile de fasole verde trebuie să fie tari, cu coaja fermă și fragedă. Coaja mai ofilită indică de obicei că fasolea este mai veche. Acordați atenție punctelor moi sau decolorate în cazul în care vreți să o păstrați mai mult timp înainte de a o folosi, acestea putând duce la stricarea ei. Cele mai gustoase păstăi sunt cele rotunde și subțiri, de tip fideluță, verzi sau galbene. Ai grijă ca fasolea să nu fie pătată. Dacă are coaja lucioasă înseamnă că este proaspăt culeasă.

Cum o depozitezi

Păstăile curățate se pot păstra într-o pungă de plastic, la frigider. Atunci când vrei să le păstrez pentru mai multă vreme se pune în pungă și un prosopel de hârtie, pentru a absorbi orice urmă de umiditate.

Soluții de conservare

Există mai multe metode prin care poți conserva fasolea verde, pentru a te bucura de gustul ei atunci când dorești. La borcan, păstăile spălate și curățate se rup în bucăți mici și se pun în apă la fiert împreună cu rondele de morcovi și fâșii de ardei gras. După ce legumele s-au înmuiat, se sărează și se pun în borcane, completându-se cu apa în care au fiert. Se închid ermetic și se mai fierb încă 20 de minute pentru a le steriliza. Fasolea verde se poate păstra și la congelator, curățată de capetele tari, spălată în apă rece și apoi opărită cu apă fierbinte. După ce s-a răcit se pune în caserole, la congelator.

În sos de roșii, se fierbe în clocot 15 minute, apoi se lasă la răcit. Se fierbe sucul de roșii și se pune la borcan împreună cu păstăile. Se fierb apoi borcanele închise ermetic pentru a se evita fermentarea.

Cum o usuci

O metodă rapidă de a usca fasolea verde este să întinzi păstăile într-o zonă aerisită, ferită de ploaie. După ce s-a copt se pune în recipiente închise ermetic la păstrare.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page