Diverse

DIVERSE | 5 remedii care taie greața

Greața este un simptom comun în multe afecțiuni și poate avea cauze diverse, dar uneori nu reprezintă decât o problemă minoră de sănătate.

Hrana nesănătoasă, răul de mișcare, graviditatea, tratamentele anticancer, toxiinfecțiile alimentare sunt printre principalii factori declanșatori ai condiției de greață. De asemenea și stresul, balonarea, deshidratarea, insolația, sevrajul din cauza neluării medicametelor indicate de medic pot determina starea de greață.

Ce alimente pot cauza starea de greață

De multe ori, o dietă greșită este cea care declanșează greața. Mâncărurile cu grăsimi animale, carnea, lactatele, prăjelile pot provoca senzația de greața, aceasta fiind urmată uneori și de vărsături. Și suplimentele pe bază de fier recomandate în deficitul de fier (anemia feriprivă) pot duce la această problemă.

Dacă bei ceai verde pe stomacul gol, acest lucru poate avea ca efect advers greața. Dacă ești predispus la această problemă de sănătate, consumă acest tip de ceai doar în timpul mesei, cu înghițituri mici.

Suc de fructe la congelator

Femeile însărcinate nu pot lua medicamente, suplimente alimentare sau remedii naturiste fără să ceară acordul medicului.

Sucul proaspăt din fructele de sezon poate reprezenta un ajutor în combaterea stărilor de greață. Așadar, alege fructele preferate, trece-le prin storcător și toarnă sucul obținut într-o formă pentru cuburi de gheață. Dai forma la congelator.

Truc

Ține la îndemână câteva bomboane cu lămâie sau cu mentă. Cu ajutorul lor poți scăpa de starea de greață. Între mesele principale ale zilei, poți ronțăi biscuiți sărați, pâine prăjită. Gustările de acest tip neutralizează o parte a acidului gastric.

Zeamă de lămâie cu bicarbonat

Acest fruct citric bogat în vitamina C este indicat atunci când îți e greață. Dacă bei sucul proaspăt de la lămâie sau pur și simplu mănânci 1-2 felii de lămâie, fără coajă scapi de senzația de greață. Odată ajuns în  stomac, sucul de lămâie va deveni alcalin și va reduce aciditatea gastrică. Atunci când îți este greață, poți să combini sucul de la o jumătate de lămâie cu 150-200 ml de apă și un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu.

Sfaturi

Renunță la prăjeli, untură, carne grasă, lactate grase.

Mănâncă la masă și nu în picioare sau în pat.

Nu te culca imediat după ce ai mâncat, ci așteaptă să se digere alimentele.

Evită mirosurile care îți provoacă greață.

Infuzie de ghimbir

Este o plantă rădăcinoasă întrebuințată în scopuri terapeutice. Specialiștii recomandă consumul de ghimbir celor care au rău de mișcare sau care au grețuri dimineața. Dacă atunci când mergi la drum lung ți se face greață din cauza răului de mișcare, poți mesteca o bucățică de ghimbir.

Eficiența ghimbirului diferă de la persoană la persoană, unora făcându-le mai bine dacă îl iau pe stomacul gol. Contra vărsăturilor poți bea un ceai de ghimbir cu lămâie.

Pui o linguriță de rădăcină rasă de ghimbir la 300 ml de apă clocotită. Lași 7-10 minute, apoi strecori sau o bei așa. Nu abuza de consumul de ghimbir! Pentru gravide, o cantitate mare de ghimbir ingerată poate provoca probleme de sănătate.

Atenție!

Dacă starea de greață persistă, mergi la medic. Femeile însărcinate, cele care alăptează, persoanele predispuse la alergii trebuie să ceară sfatul doctorului înainte de a încerca un tratament naturist.

Ceai de mușețel

Este o plantă recomandată pentru multe afecțiuni, fiind bună și în cazul senzației de greață. Poți bea o infuzie de mușețel. O prepari astfel: 1 linguriță de plantă la 250 ml apă clocotită. Lași la infuzat 10-15 minute, apoi strecori.

Pentru a elimina starea de greață, poți încerca și un remediu pe bază de mentă. Pui o linguriță de plantă la 250 ml apă clocotită, lași la infuzat 15 minute, apoi strecori. Infuzia nu se bea fierbinte.

Supă de pui

Pentru a reduce starea de greață, ai putea bea o supă limpede de pui, dar nu foarte fierbinte. Acest remediu de obicei se recomandă în cazul răcelilor, dar este adjuvant și în stările de greață.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page