Important

LOCAL | ”Cu viața mea apăr viața” și-a desemnat câștigătorii! – FOTO

Aproape 100 de elevi de gimnaziu și liceu au participat, astăzi, la etapa județeană a concursului cu tematică de protecție civilă ”Cu viața mea apăr viața”.
Organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, concursul”Cu viața mea apăr viața” s-a desfășurat pe stadionul ”1 Mai” din municipiul Dorohoi și a aliniat la start 18 echipaje, 13 formate din elevide gimnaziu și cinci formate din liceeni, de la Școala Gimnazială ”A.I.Cuza” Dorohoi, Școala Gimnazială Bălușeni, Școala Gimnazială ”Ion Bojoi” Flămânzi, Școala Gimnazială Orășeni Deal, Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 17
Botoșani, Școala Gimnazială George Enescu, Școala Gimnazială Cândești, Școala Gimnazială ”Spiru Haret” Dorohoi, Școala Gimnazială Cordăreni, Liceul ”Anastasie Bașotă” Pomârla, Liceul cu Program Sportiv Botoșani,
Colegiul ”Gheorghe Asachi” Botoșani, Școala Profesională de Cooperație și Colegiul ”Grigore Ghica” Dorohoi.
Concursul, deschis participării tuturor elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, cu excepţia elevilor din clasa a XII-a, are ca obiectiv înţelegerea rolului, locului şi atribuţiilor protecţiei civile în România.
Competiţia a avut trei probe, una teoretică şi două practice.
La proba teoretică elevii au avut de rezolvat un chestionar cu 30 de întrebări din domeniul protecţiei civile. Probele practice au constat în transportarea, contracronometru, a unui accidentat pe targă şi parcurgerea unui traseu cu obstacole, având masca de protecţie contra fumului şi gazelor pe faţă.
La categoria “gimnaziu”, locul I a fost adjudecat de echipajul Liceului cu Program Sportiv Botoșani, iar la categoria “liceu”, primul loc a fost ocupat de echipajul reprezentativ al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi”
Botoşani. Pe a doua treaptă a podiumului au urcat echipajul Şcolii Gimnaziale nr. 17 Botoşani, la categoria „gimnazial” şi echipajul  Liceului cu Program Sportiv Botoșani, la categoria „liceu”. Locul III a fost obţinut de echipajele Şcolii Gimnaziale nr. 1 Orăşeni Deal şi Școlii Profesionale de Cooperație Botoșani.
Echipele clasate pe primul loc vor reprezenta Botoşaniul la faza interjudeţeană a concursului, care se va desfăşura la Iași.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page