IncendiuLocal

21 de intervenții ale pompierilor botoșăneni în ultimele 24 de ore – FOTO

În ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni au avut 21 de misiuni.

Acestea au vizat:

▪ acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 14 situații;

▪ 4 alte intervenții (asigurare măsurilor p.s.i. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, deblocare uși, sablare carosabil, sprijin IPJ);

▪ stingerea a trei incendii produse în locuințe / gospodării, astfel:

-La Victoria / Hlipiceni, unde ardea o anexă gospodărească. La solicitare s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar din comună. Când au ajuns la fața locului, forțele de intervenție au constatat că ardea acoperișul anexei unei locuințe și o magazie, pe aproximativ 40 metri pătrați. Incendiul a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră, pompierii reușind să limiteze extinderea acestuia și la casa de locuit. Cel mai probabil, incendiul s-a produs de la metalul topit rezultat de la un aparat de sudură care a aprins materialele plastice din apropiere.
-Un alt incendiu a avut loc într-un apartament din municipiul Botoșani. La locul intervenției s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardea o hotă. Flăcările au fost stinse în aproximativ cinci minute, fără a fi afectate celelalte camere. În interior nu se afla nicio persoana și nu a fost necesară evacuarea locatarilor. Cauza probabilă o constituie scurtcircuitul la hota din bucătăria locuinței.
-Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și de la Darabani au fost solicitați să intervină la un incendiu care a cuprins o casă nelocuită din localitatea Miorcani. Când au ajuns la locul intervenției, aceștia au constatat că ardeau două camere și acoperișul locuinței, cu posibilitate de propagare la gospodăria învecinată. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore. Cel mai probabil, incendiul s-a produs de la fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page