Local

173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Activități organizate în municipiile Botoșani și Dorohoi

Sărbătorirea a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române va fi marcată, în acest an, prin activități organizate în spațiul public, în municipiile Botoșani și Dorohoi.

Sâmbătă, 1 aprilie a.c., în intervalul orar 11.00 -13.00, jandarmii vor fi prezenți pe Pietonalul Unirii, în fața Muzeului Județean de Istorie Botoșani, unde cei interesați vor putea vizita standurile de prezentare a mijloacelor auto, a tehnicii din dotare și vor primi informații privind oferta de școlarizare în instituțiile militare de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Jandarmeriei Române.

Tot acolo, botoșănenii vor putea admira câteva frumoase ținute de dorobanți purtate de elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, special cu această ocazie.
De asemenea, vor putea fi urmărite exerciții de intervenție și de autoapărare, precum și exerciții de disciplină cu câinii de serviciu Pih, Dop și Cir.

După încheierea activităților, jandarmii se vor deplasa în parcul Cholet din municipiul Dorohoi, unde locuitorii celui de-al doilea municipiu al județului vor putea viziona, între orele 14.00 -16.00, aceleași standuri și exerciții demonstrative.

Seara se va încheia cu o retragere cu torțe în municipiul Botoșani, pe traseul Judecătoria Botoșani – Blvd. Mihai Eminescu – Pietonalul Unirii – Piața Revoluției, la care vor participa două plutoane de jandarmi, din care unul echipat cu ținuta de dorobanți.

Adresăm pe această cale o invitație tuturor botoșănenilor și dorohoienilor care doresc să viziteze standurile, să urmărească exercițiile desfășurate sau să afle cum pot urma o carieră militară în Jandarmeria Română.

Jandarmii vor fi acolo pentru dumneavoastră și vor răspunde la întrebările care privesc misiunile și competențele instituționale.
Vă așteptăm cu drag!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page