DiverseInternational

15 mai – Ziua Internațională a Familiei

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, cu rezoluția A / RES / 47/237, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.

     – 1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări de pe planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituție.

    – La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial şi  Ziua familiei române.

   Familiile sunt numite nucleul de bază a societăţii – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Dar fiecare familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Viețile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a ne petrece timpul împreună.

Familia este dragoste, respect reciproc, respectarea si sustinerea dreptului fiecaruia la evolutie, libertate, copilarie si educatie sanatoase, intrajutorare, convietuire si suport laolalta cu transmiterea peste generatii a traditiilor culturale.
   – In diferite zone de pe glob, saracia, deficientele programelor educationale, conflictele armate, dar si factori psihosociali individuali fac ca aceste valori sa lipseasca adesea facand loc neputintei sau chiar abuzurilor de tot felul. Membrii familiei sufera, copii nu au sansa de a se dezvolta normal intr-un mediu sanatos.

Organizatia Natiunilor Unite a declarat anul 1994 Anul International al Familiei tocmai pentru a initia si sustine un plan global de masuri care sa vina in ajutorul familiei. Apoi, incepand cu 1995, s-a sarbatorit anual in data de 15 mai Ziua internationala a Familiei.


Problemele familiei in tara noastra

In Romania, cele mai frecvente probleme ale familiei sunt violenta asupra femeii sau, mai rar, asupra barbatului, abuzul sexual asupra unuia dintre parteneri, violenta asupra copiilor, abuzul prin neglijenta, abuzul emotional si sexual asupra copilului.

  • Cauzele specifice tarii noastre sunt in principal saracia si lipsa educatiei. Dar de multe ori necunoasterea propriilor drepturi, necunoasterea unor norme dupa care trebuie sa se desfasoare viata de cuplu (de exemplu unele femei nu constientizeaza ca sunt abuzate sexual crezand ca asa trebuie sa fie relatia), frica, neincrederea in institutiile care asigura ajutor, lipsa informatiilor in ce priveste existenta acestor institutii si ce servicii ofera ele, duc la persistenta pe durate de ani de zile a problemelor.  

     

 Pe 26 iunie 2014, la Geneva, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluție pentru „Protecția familiei”, în ciuda opoziției din partea Statelor Unite, a țărilor Uniunii Europene și a altora. România s-a alăturat țărilor opozante. Rezoluția, care recunoaște importanța familiei pentru societate și indivizi și necesitatea ca statul să o protejeze, a trecut cu 26 de voturi pentru, 14 împotrivă și 6 abțineri. Printre inițiatorii rezoluției se află Federația Rusă, Nigeria și Indonezia.

Sursa: comunitatea-spirituala.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page