Educatie

12 elevi ai Liceului „Demostene Botez”, mobilizați în Spania printr-un proiect Erasmus+ (FOTO)

În perioada 7-15 mai 2023 a avut loc prima mobilitate Erasmus+ din cadrul proiectului finanțat din fonduri europene cu nr. de ref. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000067531 in Torre del Mar, Malaga, Spania unde au participat 12 elevi ai Liceului “Demostene Botez” Trușești (Apetroaie Delia-Dumitrița, Apostol Raluca, Baltag Lorena-Maria, Elcu Lorena-Ștefania, Grosu Amalia, Obreja Ioana-Cătălina, Mititelu Andrei, Șalaru Marius-Gabriel, Schiopu Emanuela, Toader Lorena-Marilena Tucaliuc Eduard, Turiceanu Danila) însoțiți de doamna bibliotecară Cărbunaru Bîndușa-Elena și doamna prof. Micaela Ștențel, la activitățile desfășurate la școala “I.E.S. Joaquin Lobato” intitulate: “I am an Includer”.

Proiectul, care se desfășoară în cadrul programului Erasmus+, Acțiunea Cheie 1, se află în al doilea an de implementare, conform “Acreditării Erasmus” cu nr. 2020-1-RO01-KA120-SCH-095763 obținută în anul 2021, și urmărește să formeze o atitudine de toleranță și sprijin față de grupurile vulnerabile, să dezvolte atât abilitățile de comunicare, gândirea critică cât și flexibilitatea și adaptabilitatea la cerințele în continuă schimbare ale sistemului de educație românesc, precum și îmbunătățirea performanțelor școlare prin înlesnirea accesului la educație.

Pentru această mobilitate, grupul țintă a fost format din elevi ai Liceului “Demostene Botez” Trușești, selectați în urma concursului de dosare și a interviului în limba engleză, respectând principiul transparenței și egalității de șanse.

Prin participarea la aceste activități oferite de organizația “Anatolia Education” în colaborare cu școala “I.E.S. Joaquin Lobato”, elevii au învățat ce înseamnă educația incluzivă, cum să abordeze o atitudine tolerantă și de acceptare față de grupurile vulnerabile din școala lor, au făcut schimb de bune practici legate de modalități de includere ale elevilor proveniți din diferite medii defavorizate, întelegând că indiferent de etnie, religie sau statut economic toți elevii au șanse egale și dreptul la o educație de calitate. De asemenea, această mobilitate a oferit oportunitatea de a învăța despre sistemul de educație din Spania, despre cultura și obiceiurile locale cât și de a exersa și a-și îmbunătăți competențele lingvistice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page