Pictorul Ștefan Luchian, supranumit ”poetul plastic al florilor”, s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, județul Botoșani.
A urmat cursurile Liceului ”Sf. Sava” și pe cele ale Academiei de Arte Frumoase din București (1885-1889), frecventând, în paralel, și clasa de flaut de la Conservatorul din București, conform dicționarului ”Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003). Discipol al lui Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian s-a remarcat din tinerețe prin talentul cu care desena sau picta îndeosebi peisaje sau flori.
Și-a continuat studiile la München, la Academia de Arte Frumoase, și la Academia Julian din Paris (1891-1892), unde a fost atras îndeosebi de creația lui Lacroix și Courbet și unde a asimilat și experiența impresionistă.
În 1893 a revenit în țară, unde a fost nevoit să muncească din greu pentru a se întreține: a realizat panouri pentru vapoare, a reparat și zugrăvit biserici, a pictat icoane, pe care apoi le-a vândut.
Lucrarea ”Flori de primăvară” de Ștefan Luchian, la o licitație Artmark. (București, 19 mart. 2011)
A organizat la București, în 1895, împreună cu alți artiști, Salonul Artiștilor Independenți. În 1898, a luat parte la înființarea societății artistice ”Ileana” și a expus, începând cu 1892, la societatea ”Tinerimea artistică”, devenind unul dintre cei mai apreciați pictori în epocă. În 1900 participă cu două pasteluri la Expoziția Internațională de la Paris. Ultima sa participare publică a fost în 1915 la ”Expoziția oficială a artiștilor în viață”.
Străbătută de o puternică emoție, de un cald umanism, simplă și rafinată totodată, arta lui Ștefan Luchian reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea picturii moderne românești, artistul fiind personalitatea care a dominat pictura românească de la începutul secolului XX, continuând calea deschisă de Nicolae Grigorescu și de Ion Andreescu. A fost în egală măsură peisagist, portretist, autor de compoziție și naturi statice — îndeosebi flori, ridicând acest gen la un înalt nivel de abordare artistică.
Tabloul ”Peisaj de iarnă” de Ștefan Luchian, la o licitație GoldArt. (29 ian. 2010)
Dintre operele sale, executate în diverse tehnici și de o tematică diversă, amintim: peisajele ”Ultima cursă de toamnă” (1892), ”Margine de crâng” (1903), ”Marea Neagră la Tuzla” (1904), ”Sălciile de la Chiajna” (1906), ”Fântâna de la Brebu” (1908), ”După ploaie” (1909), ”Moara de la poduri” (1909), ”Pe dealul Hinganilor” (1909), ”Vara” (1912); portretele ”Safta florăreasa” (1901), ”Moș Nicolae Cobzarul” (1906); compozițiile și naturile statice ”Dumitrița” (1904), ”Părăluțe” (1907), ”Garoafe” (1907), ”Flori de tufănică” (1908), ”Anemone” (1910), ”Trandafiri” (1910), ”Maci” (1910); autoportretele (”Un zugrav”’, 1907 etc.). A evocat Războiul de Independență (1877-1878) în picturi de tinerețe, de mici dimensiuni, intitulate ”Roșior” sau ”Soldați atacând”. A realizat picturile interioare ale Bisericii ”Sf. Alexandru” din Alexandria, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Atins de o maladie necruțătoare, Ștefan Luchian ajunsese să picteze în ultima vreme cu pensula legată de încheietura mâinii. A murit la 28 iunie 1916 la București și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.
A fost ales, la 28 octombrie 1948, membru post-mortem al Academiei Române.
