1 decembrie – Ziua Mondială HIV/SIDA – 33 de ani de eșec în finanțarea prevenirii HIV de la bugetul de stat

La mijlocul anului 2023 sunt peste 18.000 de persoane care trăiesc cu HIV în România[1]. În fiecare an sunt înregistrate între 500 și 1000 de cazuri noi de infectare cu HIV, adică între 500 și 1000 de noi persoane se adaugă numărului celor care au nevoie de tratament și îngrijire. Și nu numai viața acestora este schimbată definitiv, ci și a familiilor, ceea ce crește numărul persoanelor afectate de HIV.

Dacă în 33 de ani de la Revoluție au fost făcute progrese remarcabile în ceea ce privește tratamentul și accesul la tratament, România trebuie să își regleze mecanismele de achiziții, bugetare și distribuire a medicamentelor, astfel încât să fi eliminate întreruperile și problemele de acces la tratament. Acestea pot duce la creșterea viremiei, risc crescut de transmitere, scăderea numărului limfocitelor, apariția rezistenței la medicamente și a complicațiilor asociate.

Anul 2023 a fost un an problematic din punct de vedere al accesului la tratament pentru PLHIV. În general putem spune că a fost acces, dar au fost multe probleme generate de bugetarea foarte fragmentată și întârziată a tratamentului de către Ministerul Sănătății / Ministerul de Finanțe. Se poate spune că spitalele au primit fonduri aproape lunar în acest an, deși trebuia asigurată finanțarea pentru tot anul la începutul anului. Spitalele au fost nevoite să facă multe comenzi mici, care au generat întârzieri în aprovizionarea cu medicamente, lipsuri în farmacie, care au dus la întreruperi pentru sute de pacienți din toată țara sau eliberarea tratamentului pe câteva zile.

Deși se știe foarte exact numărul de pacienți, deși se poate estima foarte exact nevoia de buget, deși avem un program de tratament de peste 20 de ani de zile, autoritățile se dovedesc incapabile să asigure un flux continuu și fără probleme al tratamentului în spitalele care tratează persoanele care trăiesc cu HIV.

Sperăm ca în 2024 să fie asigurată finanțarea programului de tratament încă de la începutul anului, alături de finanțarea celorlalte intervenții prevăzute în Strategia Națională HIV.

(Iulian Petre, director executiv al Uniunii Naționale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA – UNOPA)

Există totuși o serie de măsuri care pot fi luate pentru a scădea numărul de noi infectări cu HIV (și nu numai, aceste fiind valabile și în cazul hepatitelor B și C și al infecțiilor cu transmitere sexuală).

Începând cu baza: educația. Statistica noilor infectări arată că e nevoie ca școala să ofere tinerilor cunoștințele necesare pentru a se auto-proteja și pentru a-i proteja pe ceilalți. Iar aceste cunoștințe sunt furnizate în prezent în mare parte de către ONG-uri care nu primesc un sprijin plenar din partea statului nici la nivel legislativ, nici la nivel de finanțare.

Educația sexuală, educația pentru sănătate în general și accesul la materialele de prevenire sunt cea mai eficientă și ieftină cale pentru a scădea drastic numărul de infectări, indiferent de calea de transmitere.

Apoi e vorba despre măsurile de prevenire în cadrul grupurilor unde există un risc crescut de infectare.

În cazul consumului de droguri pe cale injectabilă sunt dovedite ca fiind foarte eficiente o serie de intervenții: distribuirea de echipament steril de injectare, tratamentul substitutiv cu metadonă, camerele de injectare[2]. Schimbul de seringi este făcut de ONG-uri precum Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) sau Carusel, metadona este disponibilă doar în București sub o cincime din numărul celor care au nevoie, iar discuțiile despre camerele de injectare sunt blocate la nivel politic într-o mare de necunoaștere a problemei și de prejudecăți, pentru că nu se face o diferențiere (nici la nivel legislativ, nici la nivel de discuții) între posesia de droguri pentru uz personal și traficul de droguri, nici între consumul ocazional de droguri și consumul problematic, nici între tipurile de droguri și căile de administrare. Pentru fiecare combinație a factorilor de mai sus există o serie de măsuri legislative specifice, o serie de efecte specifice care pot fi tratate prin intervenții diferite sau prevenite prin diferite activități. Aceste intervenții și activități sunt furnizate în prezent în mare parte de către ONG-uri care nu primesc un sprijin plenar din partea statului nici la nivel legislativ, nici la nivel de finanțare.

Constituția României garantează dreptul cetățenilor la ocrotirea sănătății, prin articolul 34. Ceea ce înseamnă că statul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru ca orice cetățean, indiferent de sex, orientare sexuală, vârstă, ocupație, comportament, să aibă acces la informații și la metode pentru prevenirea îmbolnăvirilor. În prezent știm cum se transmite infecția cu HIV, deci știm cum să o prevenim. Este mult mai simplu și mai ieftin pentru bugetul național să aloce fonduri în acest sens și să le acorde organizațiilor neguvernamentale, care au deja experiența și resursa umană necesară pentru a acționa eficient. Acestea sunt și recomandările internaționale din domeniu.

(Nicoleta Dascălu, coordonator advocacy, Asociația Română Anti-SIDA)

În general situația drepturilor și discriminării fiind reflectată în nivelul de servicii și acces la acestea pentru o anumită populație, în cazul bărbaților care întrețin relații sexuale cu alți bărbați situația este similară.

Proporția cazurilor nou diagnosticate în rândul bărbaților care au relații sexuale cu alți bărbați este într-o creștere sigură și continuă, de la  11.7% din numărul de cazuri noi în 2010, la 22,4% în 2018 și 30,6% în 2021. Deși este, în mod normal, responsabilitatea autorităților, România nu a mai avut un studiu de prevalență în acest grup populațional din 2013 (studiul SIALON, realizat de o organizație neguvernamentală, cu finanțare internațională). Două studii comportamentale (EMIS, 2010, 2017) la nivel național (de asemenea, realizate de organizații neguvernamentale cu finanțare internațională) indică o dublare a cazurilor de HIV auto-declarate în rândul bărbaților care au relații sexuale cu alți bărbați între 2010 și 2017. Absența totală a inițiativelor de prevenție și a sprijinului financiar și de viziune din partea guvernului României, pe de o parte, și datele disponibile, așa insuficiente cum sunt, nu pot decât să indice că situația este critică. Este nevoie urgentă de sprijin real pentru programe comprehensive de prevenire a infecției cu HIV în rândul bărbaților care au relații sexuale cu alți bărbați și de inițiative de reducere a stigmei sociale care pune piedici substanțiale în calea eficienței prevenirii.

(Tudor Kovacs, vicepreședinte al asociației „Eu sunt! Tu?”,

expert în prevenire în rândul BSB)

Cei care nu au unde locui, și în special copiii, au un risc crescut de a contracta boli transmisibile, iar în România nu că nu se pune problema rezolvării situației locuirii și efectelor lipsei acesteia, dar nici măcar intervențiile de „peticire” a acestor efecte nu sunt sprijinite îndeajuns. Direcțiile de asistență socială din primării și organizațiile neguvernamentale (precum Fundația Parada) au nevoie de dezvoltare, finanțare și de cooperarea celorlalte instituții care au un rol în această chestiune.

Deținuții nu au acces la prezervative și seringi sterile în mod anonim, astfel încât practicile nerecunoscute și sancționate în penitenciare nu pot decât să ducă la creșterea numărului de infectări.

Cea mai mare parte a intervențiilor de prevenire descrise mai sus au fost realizate în România până acum în mare parte cu sprijin extern, precum cel din partea Fondului Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG), care a avut un rol major în reforma sistemului medical în zona de HIV și TBC. Cu acest sprijin și eforturile parteneriatului dintre instituțiile de stat și societatea civilă[3] a fost adoptată anul trecut Strategia Națională HIV/SIDA 2022-2030 care include obiective de prevenire a infectărilor cu HIV. Această strategie ar trebui pusă în practică în primul rând prin includerea activităților de prevenire adoptate în Programul Național HIV, care este răspunsul programatic și financiar al statului român la epidemia HIV. Având în vedere că o bună parte dintre activitățile menționate sunt desfășurate cu ajutorul societății civile, e necesară adoptarea mecanismului de subcontractare a ONG-urilor de către Ministerul Sănătății pentru activități de prevenire. Iar acestea cât mai curând, pentru a putea fi reflectate în bugetul anului 2024. Și nu în ultimul rând, corectarea mecanismul de achiziție a medicamentelor astfel încât să fie eliminate toate întreruperile în tratament.

Ziua mondială HIV, care coincide cu ziua națională, ar trebui să îi reamintească statului român de împiedicarea întreruperilor din tratament, pentru a apăra demnitatea și viața persoanelor care trăiesc cu HIV, și de finanțarea activităților de prevenire a infectărilor, pentru a apăra sănătatea populației.

ACCEPT, membru CNC

Asociația „Eu sunt! Tu?”, membru CNC

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), membru CNC

Uniunea Națională a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), membru CNC

Asociația MozaiQ LGBT

[1] https://www.cnlas.ro/images/doc/2023/PREZENTARE-30%20iunie-2023-site%20-07.08.2023.pdf

[2] https://www.emcdda.europa.eu/publications/joint-publications/prevention-and-control-infectious-diseases-among-people-who-inject-drugs-2023-update_en

[3] Comitetul național de coordonare a Programelor HIV și de control al tuberculozei (CNC) (https://comitet-tbc-hiv.ro/)