ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Doi hoți, prinși de jandarmi în miezul nopții la furat

În noaptea care a trecut, în apropierea miezului nopţii, un echipaj de jandarmi care patrula pe strada Dreptăţii din municipiul Botoşani, a observat un bărbat care se îndrepta spre un autoturism marca Opel Astra, de culoare roşie, iar la vederea jandarmilor a   luat-o la fugă.

Jandarmii au procedat la urmărirea şi reţinerea persoanei, iar în urma verificărilor făcute , s-a constatat că bărbatul, împreună cu a altă persoană pe care jandarmii au depistat-o la volanul autoturismul marca Opel Astra, a sustras din 4 autoturisme marca Dacia,  care erau parcate pe aceeaşi stradă, cantitatea de aproximativ 10-11 litri de benzină.

T.I.D., în vârstă de 28 de ani , din comuna George Enescu şi M.I.M., de 24 de ani, din comuna Viişoara, au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde li s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Dosarul cu actele de constatare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani , iar carburantul sustras va fi restituit proprietarilor.

În autoturismul marca Opel au mai fost găsite o serie de bunuri ( schiuri, clăpari, un laptop, cartofi, ceapă, bidoane cu vin, murături, set de chei auto, o boxă audio, etc.) cu privire la care există suspiciuni că ar fi sustrase de pe raza judeţului Iaşi. În acest sens, a fost înştiinţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi pentru continuarea verificărilor, iar bunurile găsite au rămas în custodie la sediul Jandarmeriei.

Furt benzina 24.01.2014 017

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page