Sanatate

SANATATE | Mergi des la salonul de infrumusetare? 4 pericole care te pandesc!

Saloanele de infrumusetare au reguli de igiena foarte stricte, insa acest lucru nu te fereste de anumite probleme care pot aparea dupa ce iti faci manichiura, pedichiura sau te vopsesti. Iata doar cateva dintre pericolele care te pandesc atunci cand mergi la salon.

1. Infectii
Unul dintre cele mai mari pericole din saloane este acela ca poti pleca acasa cu o infectie, cauzata de ustensilele pentru manichiura si pedichiura nedezinfectate. In mod normal, dupa fiecare client, ustensilele ar trebui supuse unui proces de dezinfectare inainte de a fi refolosite pentru urmatorul client.

Printre cele mai comune infectii pe care le poti dobandi intr-un salon se numara MRSA (infectie cu stafilococul auriu), negi si ciuperca piciorului, la care se adauga si alte infectii fungice. Cea mai grava insa este posibilitatea de a te infecta cu HIV.

2. Dureri de cap si ameteli
In saloanele de manichiura exista mirosuri foarte puternice, emanate de lacuri, oje, dizolvanti, geluri si alte produse folosite de cosmeticiana. Dintre substante, cele mai periculoase sunt formaldehida, toluenul si dibutilftalatul, care pot provoca de la simple iritatii ale ochilor, nasului si pielii, pana la dureri de cap, ameteli si afectiuni ale nervului optic.

Este important sa te asiguri ca salonul la care mergi este bine aerisit, pentru a reduce riscul unor eventuale neplaceri.

3. Astm si alergii
Desi poate ca iti vine greu sa crezi, anumite tratamente pentru infrumusetarea podoabei capilare iti pot provoca alergii si astm, din cauza ingredientelor agresive. De exemplu, tratamentul brazilian cu keratina, menit sa indrepte si sa netezeasca parul, contine, printre altele, formaldehida, o substanta chimica din cauza careia te poti alege cu astm si alergii.

4. Cancer de piele
Obisnuiesti sa mergi luna de luna la salon pentru a-ti reface manichiura cu gel sau folosesti in mod constant lampa cu raze UV, pentru uscarea lacului? In timp, mai exact dupa mai bine de 10 ani de folosire permenanta a lampii UV, acest obicei poate favoriza dezvoltarea cancerului de piele.

Pericolele mentionate mai sus nu sunt singurele care te pandesc la saloanele de infrumusetare. Iritarea scalpului in timpul vopsirii, dermatitele si inflamarea pielii dupa epilat sunt alte probleme care pot aparea. Alege un salon curat, unde stii ca toate ustensilele sunt dezinfectate, iar personalul are pregatirea necesara pentru a se ocupa de tine.

Sursa: www.sanatate.acasa.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page