ImportantInfractional

LOCAL | Numeroase percheziții domiciliare pentru găsirea autorilor mai multor furturi

În contextul cercetărilor efectuate în cazul a mai multor dosare de furt aflate în instrumentarea Biroului de Investigaţii Criminale, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani  au organizat o amplă acţiune pe raza municipiului Botoşani.

Cu ocazia activităţilor organizate au fost puse în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară, la locaţiile vizate fiind identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, mai multe bunuri susceptibile să fi fost folosite la comiterea de infracţiuni sau provenind din comiterea de astfel de fapte.

Cu ocazia controlului corporal, asupra tânărului a fost identificat un alt telefon mobil iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost sustras în aceeaşi zi de la o minoră de 12 ani.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii a două infracţiuni de furt, tânărul fiind reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani.

În cursul zilei de astăzi pe numele său va fi formulată propunere de luare a unei măsuri preventive.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page