Sanatate

SANATATE | Stresul, inamicul numărul 1 al inimii tale

Fie că e vorba despre o factură pe care trebuie să o plăteşti, un deadline de respectat la serviciu sau pur şi simplu ritmul alert de zi cu zi, fiecare dintre noi resimţim efectele pe care stresul le are asupra noastră. Așa se face că stresul, chiar și pe perioade mai scurte de timp, are consecinţe serioase asupra stării noastre de sănătate, iar inima are poate cel mai mult de suferit.

De ce stresul afectează inima?

Pentru prima dată, cercetătorii de la Universitatea de Medicină Harvard au descoperit mecanismul prin care stresul provoacă inflamația vaselor de sânge, fenomen care conduce la apariția bolilor de inimă.

 În condiții de stresorganismul activează un reflex de apărare de tip „luptă sau fugă”, care constă în trimiterea unui flux de adrenalină către inimă, pentru a-i permite corpului să se apere atunci când percepe o amenințare.

Dar în același timp, stresul emite semnale și asupra sistemului imunitar, care crește producția de globule albe (leucocite), implicate în apărarea organismului.

Din păcate, acest flux constant de leucocite provoacă inflamația arterelor. În cazul în care arterele sunt deja afectate de ateroscleroză, adică sunt îngustate sau obturate, atunci procesul inflamator poate declanșa eliberarea unor cheaguri de sânge. Astfel apare un infarct sau un accident vascular cerebral pe fond de stres.

Stresul perturbă echilibrul întregului organism

Expunerea cronică la stres este un factor de risc pentru numeroase boli: scade apărarea imunitară a organismului făcându-ne vulnerabili în fața infecțiilor, agravează reacțiile alergiceprovoacă tulburări digestivedeteriorează memoria și celelalte funcții cognitivefavorizează instalarea depresiei, anxietății, insomniilor sau a altor tulburări psihice, cauzează crize cardiace și atacuri cerebrale.

Practic, efectele stresului se manifestă la nivel mental, fizic și emoțional, perturbând echilibrul întregului organism, avertizează cercetătorii de la Harvard, care lucrează acum la descoperirea unui antidot care să inhibe producția de globule albe în caz de stres cronic.

Până atunci însă avem la îndemână soluții simple, naturale și foarte eficiente pentru a ține stresul sub control.

Care sunt remediile împotriva stresului?

Remediile blânde din plante sunt ideale pentru restabilirea echilibrului emoțional și normalizarea stării de spirit atunci când ne confruntăm cu perioade de stres cronic.

Pentru a ne proteja de efectele nocive ale acestuia, este esențial să avem un somn sănătos, să alungăm gândurile negative, nervozitatea și agitația.

Putem reuși toate acestea cu ajutorul următoarelor plante cu efecte dovedite antistres: roinița, valeriana, talpa-gâștei, hameiul, păducelul.

Roinița

Roiniţa ajută la îmbunătățirea stării de spirit, are efect sedativ și antidepresiv și constituie o sursă naturală de vitamina C.

Valeriana

Valeriana este renumită pentru proprietatea de a relaxa sistemul nervos central și ajută la reducerea tulburărilor de somn.

Talpa-gâștei

Planta susține activitatea sistemului nervos, stabilizează emoțiile reducând neliniștea, teama, nervozitatea, are acțiune analgezică și antispasmolitică.

Păducelul

Păducelul contribuie la scăderea tensiunii arteriale și a palpitațiilor, protejează inima și sistemul cardiovascular în situații de stres, este dovedit ca tonic cardiac și susține circulația sangvină la nivelul creierului.

Hameiul

Hameiul ajută la dobândirea unui somn odihnitor, are acțiune calmantă, analgezică și constituie o bună sursă de vitamine din grupul B.

Dacă nu ai la îndemână aceste plante poţi găsi în farmacii suplimente cu aceleaşi efecte.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page