Instaurarea regimului comunist avea să interzică toate manifestările creştine şi să schimbe din rădăcini sărbătorile de iarnă pentru jumătate de veac. Mulţi scriitori au descris în operele lor sărbătoarea Crăciunului din acea perioadă, scoţând în evidenţă tristeţea acelei perioade după intervenţia comuniştilor. Adevărul vă prezintă câteva tablouri descrise de scriitorul Pericle Martinescu în memoriile sale.
Scriitorul şi jurnalistul Pericle Martinescu are dese referiri la sărbătoarea Naşterii Domnului în memoriile sale, mai ales în „Jurnal intermitent 1945-1947, 1964- 1984“. Jurnalul său cuprinde imagini întâlnite pe stradă, descrieri ale compartamentului românilor sau preţurile puţinelor produse ce puteau fi cumpărate în perioada comunistă. „24 decembrie. Ajunul Crăciunului.Primul Crăciun, după atâţia ani, pregătit şi petrecut în timp de pace. Se simte acest lucru în atmosfera străzilor, aglomeraţia din magazine,alergăturile oamenilor după cumpărături şi alimente. În privinţa aceasta, este un Crăciun foarte pitoresc. Bărbaţi, femei şi copii circulă în toate părţile, în tramvaie, pe scările tramvaielor, cu coşuri, damigene, sticle şi pachete, cu prăjituri pentru ziua de mâine. Lumea aleargă în special după carne. Aceasta s-a distribuit numai prin Economate (măcelăriile au fost închise din lipsă de aprovizionare), astfel că în ministere şi instituţiia fost astăzi o agitaţie ca în cea mai încărcată zi de lucru. Pe lângă fiecare se afla câte o măcelărie improvizată, şi în afară de carne se mai distribuiau pâine, alimente şi vin. În faţa Ministerului Propagandei (Informaţiilor) se afla un camion mare cu două butoaie, unul uriaş, altul mai mic, şi se vindea vin funcţionarilor, ca şi cum ministerul ar fi fost un depozit de vinuri,nu un Minister al Propagandei“, nota Martinescu în paginile jurnalului.
Din aceeaşi operă rezultă că toţi funcţionarii cumpărau fără să se mai uite la bani. „De altfel, mi se pare că niciodată n-au fost atâţia bani ca acuma, dar nu prea aveai ce face cu ei, căci din magazine nu puteai cumpăra decât lucruri inutile, proaste şi foarte scumpe. Alimente se găseau doar pe la consumurile de lux sub preţuri exorbitante“. În anul 1945, în prag de Crăciun, carnea de porc se vindea cu 10.000 lei kg, cea de vacă 5.000 lei, iar o sticlă cu lichior ajungea la suma de 24.000 lei. Faptul că în apropierea sărbătorilor produsele se scumpeau nu este doar o realitate actuală, ci era o practică şi în România anilor de după război, după cum constata pe propria piele Pericle Martinescu: „Am vrut să cumpăr o cravată pe care pusesem ochii acum 3-4 zile şi care costa atunci 11.000 lei. Azi costă 18.000 lei. Preţurile s-au ridicat peste noapte, ca şi cum în cursul zilei de ieri, duminică, negustorii n-ar fi făcut altceva decât să muncească la transcrierea etichetelor cu preţurile din vitrină“.
Scriitorul descria preţurile din acea perioadă ca fiind „inabordabile“ raportat la salariul său, care varia între 80.000 şi 100.000 de lei pe lună. Cu această sumă, scriitorul îşi putea cumpăra pentru sărbători o sticlă cu lichior, o „crăvată”, 2-3 lămâi. „Lumea cumpăra peste tot, de teamă să nu rămână cu banii în buzunar, care, cu siguranţă, după sărbători, vor avea o valoare şi mai mică“, observa Martinescu.
„Nu se găsesc vin, carne de porc, nuci, brazi”
Scriitorul insista şi pe ideea că sărbătoarea Crăciunului anului 1945 era una tristă şi oamenii se grăbeau să ajungă devreme acasă, la 7-8 seara, de teama jafurilor şi crimelor. De asemenea, distrugerile celui de-al Doilea Război Mondial adâncise prăpastia dintre clasele sociale, astfel că muncitorii erau tot mai săraci: „Crăciunul e însă mai trist fiindcă sunt foarte mulţi oameni săraci şi muncitori care nu se pot bucura de el. Unii abia au putut obţine un kilogram de carne şi puţin zahăr, alţii se plâng că nu au ceapă şi cartofi“. Tot în acea perioadă, s-a decis să se raporteze până la finele lunii ianuarie a anului respectiv situaţia şcolilor, „dacă mai există icoane pe perete, şcoalele în care se mai fac rugăciuni şi care este starea de spirit în legătură cu această chestiune“.
Tot Pericle Martinescu, într-o altă lucrare a sa, „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948- 1954)“, descrie sărbătorile de iarnă ale anului 1950. „Crăciunul 1950 e sobru. Nu se găsesc vin, carne de porc, nuci, brazi, jucării pentru pomul tradiţional, deşi lumea aleargă peste tot după cumpărături. În loc de sarmale, vom mînca parizer şi salam popular, în loc de colinde vom asculta «cîntece pentru Stalin» şi «imnuri închinate muncii». De aceea, nu te bucuri că vine Crăciunul. Şi, ca şi cum timpul însuşi ar fi împotriva tradiţiilor, până acum n-a căzut un pic de zăpadă. Va fi un Crăciun «uscat» în toată puterea cuvîntului!“, scria Martinescu.
Situaţia nu s-a schimbat nici peste un an, când Martinescu descrie în termeni similari „Ajunul unui Crăciun… inexistent“:
„În oraş se fac imense pregătiri pentru «sărbătorile de iarnă», dar oamenii le întîmpină mohorâţi. Abia aseară s-a aflat, în fine, că prima zi de Crăciun va fi serbată. Pe unde te duci, întâlneşti numai persoane care se plîng că n-au nici un ban. Vitrinele sînt pline cu jucării pentru copii (ieftine, ieftine, mai ales la figurat, toate nefiind decît bucăţi de lemn vopsit). În ceea ce mă priveşte, întîmpin acest Crăciun ca acum 12 ani, pe vremea legionarilor, cînd îl trimiteam pe Traian, «scutierul», cu «pluguşorul» la «avocat» trimes prin Traian fraţilor B: «Aho, aho, amici şi fraţi,/ Staţi puţin şi nu plecaţi,/ Către «taşcă» vaplecaţi/ Şi cuvîntul mi-ascultaţi:/ S-a sculat în zori Traian/ Şi mi-a spus că n-are un ban/ Ca să facă şi el vreun/ Chefuleţ de Moş Crăciun… etc… etc»… De Crăciunul acesta, regimul ne blagosloveşte cu produse culturale. Ieri s-a deschis, cu surle şi trîmbiţe, Săptămâna cărţii, în cadrul celei de-a cincea aniversări a R.P.R.-ului (Cine ar fi crezult că o să reziste atîta?)“, se întreabă la final scriitorul.
Un singur colind aprobat
Şi totuşi, după cum povesteşte în continuare Martinescu, pe străzile Capitalei copiii porniseră cu Moş Ajunul, însă aveau voi să cânte doar un colind care nu avea nicio legătură cu Naşterea Domnului. „Ce farsă însă! De la un capăt la altul al Bucureştiului colindătorii nu cântă decît un singur text, o inepţie şi aceasta, fără nici o legătură cu Naşterea Domnului. «Dom’, Dom’ să răsară! Şi-am pornit la vânătoare… La anul şi la mulţi ani!». Acesta este colindul «aprobat» în anul 1952 în întreaga R.P.R.!“, descrie cu tristeţe Pericle Martinescu realităţile acelor vremuri. Sărbătorile deveniseră doar o manifestare intimă a religiozităţii în sânul familiei.
Sursa: m.adevarul.ro
One Comment