ImportantLocal

LOCAL | Doi botoșăneni amendați pentru că făceau dragoste în mașină

Provocarea de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice, satisfacerea necesităților fiziologice în văzul lumii sau întreținerea de relații sexuale în locuri publice reprezintă câteva dintre faptele de natură contravențională constatate de jandarmii botoșăneni în perioada 30 noiembrie – 04 decembrie a.c.

Încălcările prevederilor legale au fost constatate de echipajele de jandarmi în urma executării misiunilor specifice în sistem integrat, împreună cu lucrători de poliție sau prin acțiunile executate independent.

Cuantumul amenzilor aplicate în această perioadă se ridică la suma de 10250 de lei. În cazul în care nu vor fi achitate în termenul legal, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor vor fi înaintate pentru luare în debit către structurile de impozite și taxe locale de pe raza localităților de domiciliu a contravenienților.

În cele cinci zile, nu mai puțin de 482 de jandarmi și 47 de mijloace auto aflate în dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat pentru menținerea unui climat civilizat de ordine și siguranță publică la manifestările publice, prevenirea faptelor contravenționale sau penale și intervenția la apelurile făcute prin sistemul unic de urgență 112.

Tot în această perioadă, 152 de jandarmi au executat misiuni de pază și protecție a obiectivelor aflate în zona de responsabilitate a inspectoratului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page