Local

LOCAL | Acţiuni pentru siguranţa comunităţii desfășurate de către polițiștii botoșăneni

În zilele de 28 și 29.07.2016, peste 60 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilegal, prevenirea faptelor cu violenţă şi asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Acţiunile s-au defăşurat cu sprijinul poliţiştilor de ordine publică, rutieri sau de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, precum şi al lucrătorilor I.J.J. Botoşani.

Poliţiştii au legitimat peste 380 de persoane şi au controlat în trafic 272 de vehicule.

109  persoane au fost atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice şi au fost dispresate 35 de grupuri de persoane care nu-şi justificau prezenţa în locurile unde au fost depistate.

Au fost de asemenea verificaţi 151 de agenţi economici şi 64 de producători agricoli.

Cu prilejul acţiunilor au fost constatate în flagrant 4 infracţiuni, între care două infracţiuni de contrabandă.

Au fost dispuse 121 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi însumând 59.200 de lei.

Poliţiştii rutieri au reţinut patru permise de conducere, ca măsură complementară în urma depistării în trafic a unor conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului.

Acţiunile poliţiştilor s-au desfăşurat suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page