ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Tânăr prins la volan, pe strada Marchian, beat și cu permisul suspendat!

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03.00, O. S. de 22 ani, din comuna Lunca, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Marchian din municipiu.

Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat din data de 26.06.2016.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page