Politic

NATIONAL | Pensiile speciale pentru aleșii locali au trecut de votul final

Senatorii au votat cadoul mult aşteptat de aleşii locali. Proiectul ce prevede venituri suplimentare de până la cinci mii de lei, în funcţie de vechime, pentru primarii şi şefii consiliilor judeţene, a trecut. Proiectul a întrunit 101 voturi ‘pentru’, 6 abțineri și un vot ‘împotrivă’. Procedura prevede ca proiectul să meargă la promulgare.

La sfârşitul lui aprilie, social democraţii au cerut amânarea votului în plen, pentru că nu aveau suficiente voturi ca să treacă legea.

Actul normativ a mai fost adoptat o dată de Parlament, dar Guvernul l-a contestat la Curtea Constituţională. CCR a decis că este neconstituţional, aşa că legea a ajuns înapoi în Parlament. Senatorii au decis că banii pentru pensiile primarilor se vor da din 2017, din bugetele locale.

Pensiile nu se pot cumula şi cei condamnaţi nu pot primi astfel de venituri suplimentare. În funcţie de vechime, primarii şi șefii de consilii judeţene, ar putea primi între 1.500 şi 5.200 de lei.

Pe 26 decembrie, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene — Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, scrie agerpres.ro.

Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurarea finanțării pentru indemnizațiile nou create.

“În forma adoptată, există cel puțin 16.300 de potențiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. (…) Deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, și tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar.

În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat”, arată Guvernul. Senatul a adoptat, pe 21 decembrie, proiectul de lege cu 86 de voturi “pentru” și o abținere.

 

PNL a părăsit plenul în timpul votului. Ce pensii iau aleșii pentru un mandat

– primarul general al Capitalei- 2.130 lei;

– şef de consiliu judeţean – 1.746 lei;

– primar municipiu reşedinţă de judeţ cu peste 150.000 de locuitori – 1.646 lei;

– primar comună cu până în 3.000 de locuitori – 1.009 lei.

În România sunt 16.931 localități, adică tot atâtea primării – 103 municipii; – 217 oraşe; – 473 localităţi componente ale oraşelor; – 2.861 sate reşedinţă de comună; – 12.487 sate componente ale comunelor; – 470 sate aparţinătoare municipiilor şi oraşelor.

Această iniţiativă legislativă aparţine a 29 de senatori şi deputaţi de la toate partidele. Dacă liderul PNL, Vasile Blaga, a anunţat că senatorii liberali nu vor vota proiectul înscris pe ordinea de zi pentru luni, de la PSD, Valeriu Zgonea a susţinut că aleşii locali merită “un anumit respect” din partea statului şi, în absenţa unor astfel de pensii, va fi greu să aibă “o anumită integritate”.

Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate. Proiectul a fost adoptat, tacit, de către Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.
Sursa: www.realitatea.net

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page