Meteo

METEO | Vremea în următoarele zile

Astăzi, vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Unele înnorări şi ploi de scurtă durată vor fi în extremitatea de sud-est, iar la amiază şi pe la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în depresiuni şi 27 de grade în regiunile vestice.

În zilele următoare temperaturile vor continua să crească şi vor atinge din nou 32 de grade în sudul şi estul ţării. Ploile se înmulţesc de mâine seară, cu precădere în vestul, centrul şi nordul teritoriului. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar izolat poate să cadă grindină.

La munte temperaturile cresc uşor, dar vremea se menţine răcoroasă. Vor fi între 10 grade în Ceahlău şi 17 grade la Stâna de Vale şi în Predeal. Tot la amiază, se înmulţesc şi norii, iar pe spaţii mici sunt aşteptate ploi slabe, de scurtă durată.

Pe litoral este posibil să cadă câţiva stropi de ploaie în timpul zilei, iar vântul va fi ceva mai alert. Totuşi, temperaturile se menţin în limite normale pentru acestă perioadă. Asta înseamnă în jur de 23 de grade în aer şi 21 de grade în apă.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page