Local

LOCAL | Tineri botoşăneni, pe aceeaşi scenă cu Elena Gheorghe la Bistriţa

Trupa de dansuri greceşti Katharsis a reprezentat Botoşaniul, în perioada 29.05.2015 – 31.05.2015, la Festivalul Diversităţii Multiculturale de la Bistriţa.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Bistriţa, alături de Primăria Botoşani şi Asociaţia „Iubire şi Încredere” Iaşi, în cadrul proiectului “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară  în judeţele Botoşani, Bistriţa–Năsăud şi Iaşi’’.

Festivalul a inclus activităţi diverse, de la standuri de prezentare a minorităţilor, la ateliere participative – face painting, jocuri interculturale, concursuri de desene pe asfalt, precum şi o proiecţie a filmului documentar despre minorităţi realizat în cadrul proiectului şi o expoziţie foto reprezentând aspecte din viaţa minorităţilor.

Punctul culminant a avut loc duminică, când tinerii botoşăneni, alături de colegii lor maghiari, saşi, lipoveni, italieni, armeni sau polonezi au organizat în zona pietonală din centrul Bistriţei, un flashmob în care s-au prins şi spectatorii, apoi o paradă a costumelor populare şi un spectacol de dansuri şi cântece tradiţionale.

Festivalul Diversităţii Multiculturale de la Bistriţa s-a încheiat cu un concert extraordinar susţinut de Elena Gheorghe, din programul căruia nu au lipsit melodiile specifice comunităţii aromâne.

Acesta a fost primul festival multicultural organizat în cadrul proiectului. Un eveniment similar va fi organizat la finele acestei săptămâni în Iaşi, iar la Botoşani festivalul va ajunge în perioada 3 – 5 Septembrie.

Proiectul “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară  în judeţele Botoşani, Bistriţa–Năsăud şi Iaşi’’ este finanţat prin Programul PA17/RO13 – „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european” finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014, program gestionat de Ministerul Culturii–Unitatea de Management a Proiectului. Valoarea proiectului este de 863.268,95 lei, reprezentând în proporţie de 100% finanţare nerambursabilă. Grantul este oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page