Important

NATIONAL | Bolnavii de cancer, umiliţi. Farmaciile vindeau APĂ în loc de citostatice

Gruparea suspectată de evaziune la care anchetatorii au făcut miercuri percheziţii ar fi adus din Turcia medicamente contrafăcute pentru tratarea cancerului şi le-ar fi vândut în România printr-un lanţ de farmacii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, mai mulţi bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au achiziţionat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi au descoperit o reţea care se ocupa de importul de medicamente din Turcia, dintre care o parte era exportată mai departe în spaţiul intracomunitar, iar o altă parte era vândută în ţară, prin intermediul lanţului de farmacii Elena, au precizat sursele citate.

Suspecţii ar fi vândut medicamente în valoare totală de cinci milioane de euro, însă până în prezent anchetatorii nu au stabilit exact câte dintre aceste medicamente erau contrafăcute.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activă care ar fi trebuit să-i ajute.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, miercuri, 64 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt, urmând să fie duse la audieri zece persoane.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page