ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Autoturism plin cu țigări de contrabandă, confiscat de polițiștii botoșăneni

Astăzi, 20.01.a.c., în jurul orei 00.00, a fost oprit în trafic, pe DN 29D, în localitatea Stăuceni, un autoturism condus de un tânăr de 28 ani, din comuna Răuseni, județul Botoşani.  

Procedând la controlul autoturismului, poliţiştii au identificat pe scaunul din dreapta faţă, un sac din polietilenă şi o cutie din carton, în care se aflau în total 398 pachete de ţigări, de provenienţă Republica Ucraina, pentru care conducătorul autovehiculului nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării; totodată, autoturismul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat şi sigilat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

foto: arhivă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page