Important

NATIONAL | Tragedie! Cinci suflete găsite decedate, chiar în prima zi din 2015!

Tragedie în noaptea de Revelion: cinci suflete, aflate la o stânã din marginea localitãtii Pogãnesti, comuna Stãnilesti, au fost gãsite ieri fãrã viatã, dupã ce, cel mai probabil, au spus politistii, s-au intoxicat cu monoxid de carbon, provenit de la sursa de încãlzire, pe care o aveau în încãperea unde locuiau cu totii. Macabra descoperire a fost fãcutã de proprietarul stânii, care îi vãzuse în viatã ultima oarã pe 31 decembrie, în jurul orelor 16,00. Se pare cã frigul cumplit – în jur de – 25 de grade Celsius, i-a fãcut pe acestia sã facã focul intens, dar si sã astupe hornul mai repede decât ar fi trebuit, ceea ce a dus, se presupune, la intoxicatia întregii familii. Politia a deschis o anchetã pentru a stabili exact care au fost circumstantele acestei tragedii.

În urma apelului la 112, la fata locului s-au deplasat în seara de 1 ianuarie, echipaje ale Ambulantei, dar si Politia Husi. Speranta cadrelor medicale de a mai putea face ceva pentru victime a fost însã în zadar, acestea apreciind cã cele cinci persoane erau decedate de câteva ore bune. În spatiul unde acestia au fost gãsiti, era o sobã de teracotã, însã nu era foc în sobã si nici jãratic. Criminalistii prezenti la fata locului au spus cã pe niciunul dintre cadavre nu existau semne de violentã, motiv pentru care se bãnuie cã monoxidul de carbon, provenind de la sobã, ar fi cauza asfixierii celor cinci. “Echipajele medicale care au mers la stâna respectivă au constatat decesul celor cinci persoane, cel care le-a văzut ultima oară în viaţă fiind proprietarul stânei, în cursul după-amiezii de miercuri. În urma primelor cercetări, există suspiciunea intoxicării cu monoxid de carbon, în încăperea unde se aflau victimele existând o sobă din teracotă în care, însă, nu mai era foc sau jar. Nu existau urme de incendiu şi, la o primă examinare a cadavrelor, nici urme de violenţă pe trupurile celor cinci”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub. Victimele au vârste între 32 si 59 de ani, adultii, iar copilul avea vârsta de 7 ani. Este vorba de pãrinti, sot si sotie, în vârstã de 59 de ani, fiecare, cei doi fii ai acestora, de 32 si 35 de ani, precum si nepotul, în vârstã de 7 ani.

“A fost frig mare în noaptea de Revelion, au adormit si nu s-au mai putut salva”!

“Îi cunoastem pe acesti oameni, chiar i-am vãzut zilele acestea prin sat. Ei sunt, de fapt, membri ai aceleiasi familii. Buciumas Ghitã se numeste bãtrânul, apoi sotia sa, Geta, apoi cei doi bãieti ai lor, Viorel si Marcel, iar cu ei era si un copil, un nepot de-al lor, în vârstã de 7 ani, pe care îl cresteau acolo. Din câte stim, sunt din Voloseni de loc, cu totii. Pãcat de ei. Munceau la stâna unui om de la noi din sat, Huhulea îi spune familia, care, împreunã cu un ginere de-al sãu stãpâneste tot ce este acolo. Oamenii acestia cae au murit îsi vedeau de treaba lor, nu fãceau probleme. Ne-am îngrozit când am aflat. A fost frig mare în noaptea de Revelion si poate, bãuti un pic fiind, au adormit si nu s-au mai putut salva. Din ce am înteles, când proprietarul stânii a ajuns acolo, si-a dat seama cã s-a întâmplat ceva, pentru cã nu putea deschide usa, întrucât unul dintre ei era cãzut jos în interior, chiar lângã usã. Probabil, a vrut sã se salveze, dar nu a mai fost în stare”, au spus sãtenii din Pogãnesti.

Sursa: vrn.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page