ImportantLocal

LOCAL | Primarul din Răchiţi: “Scrisoarea cu acuzaţii împotriva lui Daniel Constantin NU îmi aparţine”

Primarul PC din comuna botoşăneană Răchiţi, Gheorghe Iacob, neagă că ar fi autorul unei scrisori în care liderul partidului Daniel Constantin e acuzat că ar fi “băgat la închisoare 12 oameni” şi spune că sunt persoane care duc un joc politic de culise murdar şi care se pretează la astfel de falsuri, informează Mediafax.

“Vreau să declar foarte ferm că nu am nicio legătură cu scrisoarea care mi-a fost atribuită şi care mi-ar purta semnătura. Sunt profund indignat că numele meu a fost folosit în această manipulare, pentru că numai aşa pot califica acest demers”, susţine Iacob, în urma relatărilor de presă pe acest subiect.

El precizează că adresa de e-mail care i-a fost atribuită şi “de pe care ar fi fost trimisă aşa-zisa scrisoare, este o adresă falsă”, care nu ii aparţine.

“Sunt profund dezamăgit că există persoane care duc un joc politic de culise murdar şi care se pretează la astfel de falsuri grosolane. Acest gen de a face politică nu are nimic de a face cu felul în care noi, conservatorii, înţelegem să acţionăm pe scena politică”, afirmă primarul Iacob, declarându-se convins că acest joc politic este pus la cale de “cineva care vrea răul PC, cineva din afara partidului care vrea să atenteze la unitatea şi imaginea partidului”.

Iacob critică faptul că înainte de difuzarea scrisorii nu i s-a cerut punctul de vedere.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page