EvenimentImportant

EVENIMENT | Afacerist mort într-un accident rutier, jefuit de banii pentru salariile angajaţilor săi

Acuzaţii grave după un tragic accident de circulatie care a avut loc in localitatea Copăceni din judeţul Cluj. Din borseta uneia dintre victime au dispărut 10.000 de lei şi 1.000 de euro, chiar în timpul intervenţiei pompierilor şi poliţiştilor.

Cel care a depus plângere la poliţie este boxerul Lucian Bot, care se afla în dreapta şoferului decedat şi jefuit după accident.

Şoferul automobilului, alături de boxerul Lucian Bot, mergeau spre Turda pentru a plăti angajaţii unor săli de jocuri la care erau asociaţi. În apropiere de Copăceni, maşina a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un tir. În urma impactului, şoferul a murit pe loc. Lucian Bot a scăpat cu răni uşoare.

La locul accidentului au venit mai mulţi poliţişti, pompieri şi ambulanţe. În timpul intervenţiei, din borseta şoferului decedat în accident au dispărut banii pentru salarii – 10.000 de lei şi 1.000 de euro.

Boxerul care a supravieţuit, alături de familia şoferului care a murit, au a depus plângere la poliţie. Ei speră să afle cum au dispărut banii şi să îi recupereze.

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page